Probabil că, numai la citirea acestor două cuvinte, ceva se activeaza în mulți dintre noi și nu mai putem continua.

Cum știm că suntem niște adulți imaturi emoțional? Simplul fapt că reacționăm, că simțim un disconfort la citirea acestor cuvinte, poate fi un semn că suntem imaturi emoțional. (Pentru că în mintea noastră se declanșează niște gânduri negative care purși simplu ne schimbă chimia corpului declanșând la rândul lor alte gânduri….).

Si ar mai fi câteva indicii:

Intrăm foarte adesea si inconștient în defensivă.

Tot ceea ce spun ceilalți ne face să reacționăm emoțional si să considerăm vorbele lor drept un atac la propria persoană.

Un exemplu simplu : atunci când ceva nu iese exact așa cum trebuie, eu o văd mereu pe mama intrând în defensivă și spunând “dar ce sunt eu de vină, că doar eu m-am străduit….”.

Sau dacă soțul/ soția pune o simplă întrebare: “La ce ai programare?” , dacă raspunsul imediat este un pic agresiv si simți imediat că intri în defensivă, de genul “Dar ce nu am voie?”  Sau ” “Dar de când te intereseaza?” etc., acesta e un semn al imaturității emoționale.

Un alt semn al imaturității emoționale este atunci când ne vine foarte greu să validăm și să recunoaștem sentimentele celorlalți.

Adesea acest lucru se întâmplă deoarece sentimentele celorlalți ne pun pe noi într-o postura incomfortabilă și ne vine foarte greu să le facem față. 

De ex: atunci când se face o glumă, iar celalalt nu reacționează râzând, ba dimpotrivă. Cand se întâmplă așa, deoarece acest lucru e neplăcut și incomfortabil pentru cel care face gluma ( nu e ok sa suporte sa i se spună ca a fost o gluma proasta, sau ca a zis ceva care a deranjat) atunci acesta poate juca rolul victimei (din agresorul inițial) :”Hai mai că nu știi de glumă” sau “Ești prea sensibil”.

Gandirea alb-negru

Flexibilitatea este capacitatea de a vedea toate nuanțele unei situații si este opusul rigidității. Flexibilitatea este o dovadă de evoluție și creștere spirituală. 

Exemplu : atunci când folosim sintagme precum “eu niciodată”, “eu întotdeauna”, “tu, niciodata”, “este cea mai proastă idee”, sau când întâlnim persoane care nu pot uita niciodata gestul (negativ de obicei) al altcuiva etc.. 

Totul se învârte în jurul propriei persoane.

Orice spune, face sau zice cineva, are legătură cu persoana ta fie ca este pozitiv sau negativ.

Exemplu : nu îți răspunde cineva la telefon, sigur are ceva cu tine. Se aud râsete dintr-un grup exact când treci tu pe lângă, sigur râdeau de tine, etc.

Atunci când starea noastră depinde foarte mult de exterior ori de material.

Acesta e un indiciu al pierderii centrului, al Sinelui. Când fericirea personala depinde foarte mult de bunuri materiale ori de “ceea ce spune lumea”, este un indiciu clar al imaturității emoționale. O simplă vorbă de bine te poate ridica în slavi, o mică ironie te poate arunca în hău. 

Toate acestea și altele sunt indicii ale imaturității emoționale… întrebarea este,  ce putem face pentru a ne schimba în bine?

Primul și cel mai important lucru este sa ne observăm. Să ne vedem comportamentele, să ne urmărim gândurile, senzațiile, emoțiile si să le punem sub semnul întrebării.

Uneori, simpla observare dă spațiu la schimbare. Se creeaza acea pauză favorabilă schimbarii. Și da, nu este simplu, nici ușor.

Laura Gherghe

Posted by:lauragherghe

Lasati un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s