Nu știu de ce dar niciodată până azi nu am facut turtă dulce. Dar uite că aseară s-a pornit așa un curent că “faci, să facem, hai, hai, hai …..” încât am purces după ingrediente conform rețetei de la Jamilla :
Făină (500gr)
Unt (100gr)
Lapte (100ml)
Miere (200gr)
1 ou si 1 gălbenuș
Zahăr (70gr)
scorțișoară – 2 lingurițe
ghimbir ras
Anason
cuișoare
bicarbonat de sodiu – 1 linguriță
ciocolată albă și neagră

Untul se amestecă cu zahărul, ouăle, mierea, laptele. Apoi făina se amestecă cu bicarconatul de sodiu și toate aromele -scorțișoara, eu am mărunțit si câteva cuișoare, o floare de anason și am ras puțin ghimbir.
Toate ingredientele uscate se pun peste cele umede și se amestecă bine. Compoziția va fi moale dar o acoperim cu folie transparentă și o lăsăm la frigider. Eu am lăsat-o peste noapte și am pregătit azi. Deci avea consistența ideală. Amyra a ales formele pe care să le facem și apoi am lucrat împreună. Pentru ornat am ales să topesc ciocolată alba și neagră dar cum nu am poș ori talent, nu a ieșit prea bine.
Mi-a plăcut rezultatul : aromate, pufoase și nu dulci. Poate mai facem pentru Moșul.
Laura Gherghe