Ajungi să te enervezi teribil că nu lasă telecomanda din mână sau telefonul. Si țipi, trântești, pedepsești, vrei să trimiți în cameră.
Apoi îți pare rău că s-a ajuns aici. Îți ceri iertare, îți vine să plângi. Te simți foarte vinovată. Iar lucrurile au luat-o pe făgașul acela pe care nu mai vrei să mergi. De ce? Cum poți face să nu mai ajungi în acest punct?
Ei bine, așa se întâmplă când limitele nu sunt trasate clar. Și pentru că de fiecare dată au fost împinse și mai mult și mai mult până când clachezi (copiii sunt datori să ne împingă limitele).
Trasarea limitelor este extrem de importantă. Dar nu este suficient să trasăm limite : de ex “fără telefon după ora 9.30”.
Acestea trebuie și respectate și făcute vizibile : puse la vedere!
Scrise poate pe o foaie de hârtie! Lipite pe ușă!
Reamintite! Constant!
Evident pot exista excepții si flexibilitate! (e chiar de dorit). Rigiditatea, mai ales cu adolescenții, poate însemna și mai multă frustrare și… pierderea lor.
Înlocuiește obiceiurile nocive cu unele bune : de ex. citit în fiecare seară. Dar nu ceva care să îi sperie. James Clear vorbea în Atomic Habits despre regula celor 2 minute (obiceiuri noi, de dorit, pe care să le poți reduce la 2 minute): așadar citit în fiecare seară 2 pagini sau timp de 2 minute o carte pe care ei o aleg.
Poți încerca o rugăciune scurtă sau un moment de recunoștință (dacă adolescentul tău respinge această idee) atunci poate o îmbrățișare/ un pupic și câteva cuvinte bune înainte de culcare ar putea înlocui amenințările de genul ” E târziu”. “Inchide lumina”. “Pune-te în pat”. “Gata cu telefonul”. “Treci odată la culcare!”
Nu prelungi însă aceste momente pentru că va fi încă un prilej de procrastinare a orei de culcare și va dilua intensitatea.
Și mai ales nu te mai lăsa dus către situații care știi că te vor enerva, te vor face să reacționezi.
Dacă statul pe telefon sau la televizor mai ales seara te enervează foarte tare atunci pregătește-te și asumă-ți umplerea acestui spațiu.
Copiii au nevoie de noi acolo prezent, conectat. Ne e greu după o zi de muncă să fim prezenți și vrem să “ne spălăm creierii 5 minute pe telefon” dar dacă și ei vor același lucru atunci izbucnim.
Fie ne asumăm de la început și astfel nu ne mai deranjează pentru că ne setăm o altă asteptare. Fie trasăm limitele de la început..5 minute și apoi… (propunere de activitate împreună, program clar și agreat de ambele părți). Fie renunțăm la aceste 5 minute goale de altfel și suntem de la început prezenți și conectați.
Laura Gherghe
Mami de 2 