Seara, ora 22 :00. Mă sună Arthur, voce plângăcioasă : “Mama da’, de ce m-ai sunat ?” (precizare importantă, cu vreo juma’ de oră înainte vorbiserăm, prilej cu care îl anunțasem că s-ar putea ca tata să nu mai pate trece să îl ia). Eu, raspund : « Nu te-am sunt acum. Probabil e un apel pierdut…
Read More