Ingredientele unei vacanţe de vis

aurora.png

Cum arătau vacanţele noastre înainte ? Cum care „înainte”? Păi ….. înainte de copii. Pe atunci era cam aşa : „wow ce frumos e astăzi, nu mergem şi noi undeva?” Sau ne trezeam pur şi simplu pe drum spre „undeva” doar pentru că aşa ni se năzărea. Nu aveam cazare, masă ori bagaje, dormeam pe unde nimeream, ieftin să fi fost şi mâncam ce se găsea, comestibil dacă se putea. Iar de cum dădea căldura visam la mareeeee!! Şi alergam la propriu către ea : prelungeam weekendu-rile cât puteam, trăgeam de ele ca de elastic şi veneam cu ochii împăienjeniţi şi nisip în sandale luni la muncă.

Cam aşa era cu vacanţele pe vremea aia! Şi era frumos, nu zic ba, era frumoasă aventura şi neprevăzutul, secretul era fără doar şi poate tinereţea. Dar aceste escapade (căci nu prea le putem numi vacanţe în toată regula) aveau şi o grămadă de lipsuri (sau aveau numai lipsuri dacă e să fim sinceri acum:) ) de care râdem azi în hohote când ne revedem noi cei care le împărţeam. Pe vremea aia altfel nu se putea, deci mă bucur că erau şi aşa. Noi le numeam peiorativ „vacanţele de vis”  pentru că nu aveau nimic din ce ne imaginam noi că ar fi o vacanţă de vis. Doar buna noastră dispoziţie le făcea altcumva.

Aşa că priveam cu jind la cei care plecau cu bolizii la mare în vreme ce noi ne înghesuiam cu paporniţe şi navetişti prin personale către mare. Sau făceam autostopul către munte, rugându-ne în gând să se milostivească Domnul de la ocazie de noi şi să nu ne ia nici un ban. Nu ştiu cum se face dar de multe ori chiar aşa şi era. Evident, când eram mai în bani ni se întâmpla să luăm şi microbuzul. Odată luarăm în vacanţă şi pisica …. ce rău i se făcu pe microbuz, ne zgârie şi era chiar s-o pierdem… sau mai făceam vreun pustiu de bine vreunui copil şi-l luam în braţe iar drept răsplată acesta ne cadorisea cu un regurgitat de toată frumuseţea. Aşa eîn vacanţa cea de vis, râdeam noi copios apoi!

Restaurante, hmmm….cam băloşam la mirosurile ce veneau dinspre terase : fripturi, ciorbiţe, paste, peşte ori fructe de mare nici gustul nu li-l cunoşteam!! Dar ne prefăceam că ne e bine şi cu-o gogoşă sau pateu de la colţ de stradă, o pungă se seminţe şi-un porumb.

Cazare la hotel, nu prea se putea căci tot bugetul se cam zvârcolea, vreo pensiune mai modesta dacă se putea era tot ce ne permiteam la vremea aceea. Doar ne imaginam plăcerea pe care o puteam avea în camerele largi şi luminoase sau în halatele pufoase. Nu mai vorbesc de chestiuni de lux precum hotelurile cu piscină ori cocktail-uri servite pe şezlong, aquagym, spectacole şi alte nebunii. Cearceaful era sfânt …. plin de nisip iar băutura caldă şi puţină.

Cum era să priveşti marea din camera ta? Hotel la mare, lângă plajă nici măcar nu ne puteam imagina. Noi ne urneam de dimineaţă către plajă, vreo jumătate de oră până la marea cea frumoasă şi-nspumată apoi făceam. Ce valuri să auzi de pe balcon, mai degrabă vreun tren care trecea târziu în noapte sau dimineţa devreme când abia adormeam. Deh, ce să faci, aşa era în vacanţele de vis, la pensiunea din fundul staţiunii.

Copiii apăruţi între atunci şi-acum au ridicat însă un pic ştafeta spre ceea ce odată doar ne imaginam că ar putea să fie vacanţele de vis:

  • În primul rând nu mai plecăm aşa pe negândite. Totul e calculat şi studiat…. cu-un an dacă se poate înainte (să prindem oferta la hotel avantajoasă)!
  • Cazarea nu se face orişicum : hotelul trebuie să fie mare, renovat, camerele cu dotări- ne trebuie frigider şi aer condiţionat neapărat. Mai vrem şi lift pentru bagaje multe şi copiii pe care îi avem de cărat. Totul să fie curat şi confortabil!
  • Amplasarea e iarăşi importantă : direct pe plajă dacă s-ar putea, hotel la mare deci; nu vrem să avem de cărat bagaje, shimburi, baloane, piscinuţe ori copii la prânz când ne întoarcem. În plus, romantică cum sunt din fire îmi place înainte să adorm să-mi plimb picioarele goale în nisipul rece şi să ascult vuietul mării. Copiii, cel mai mare s-alerge pe lângă noi entuziasmat iar cea mică s-adormă liniştit pe braţul tatălui (aerosolii de seară sunt minunaţi). Şi dimineaţa, să văd răsăritul de pe balcon, s-aud chiţăitul pescăruşilor şi să îmi sorb cafeaua cu ochii închişi. Ce minunat !!
  • Dotări obligatorii la hotel care ne hotărăsc acum alegerea ar fi aşa : piscină cu şezlonguri şi cu bar; neapărat piscină de copii unde apa să fie tratată şi sterilizată. Un loc de joacă pentru prichindei unde să aibă tot ce îşi doresc, să fie aproape şi supravegheaţi când dragii de părinţi se odihnesc pe un şezlong lângă piscina mare. A şi să nu uit, e foarte important să facă şi ceva activităţi, să nu se plictisească mititeii, să fie cu distracţie la piscină, cu muzică şi dans şi colorat.
  • Nu vreau să pomenesc celelalte facilităţi fără de care sincer nu se mai poate în ziua de azi : să fie internet cam peste tot : în cameră, la bar ori la piscină (nu zic că stau pe facebook neîncetat, doar am copii de supravegheat, dar sunt un om modern şi conectat); parcare sau servicii de spălat şi curăţat că doar venim cu pruncii din dotare şi chiar de ne mutăm noi cu casa la plecare tot nu le facem faţă iar neprevăzutul nu mai e la fel de căutat cum era cu ceva ani în urmă
  • Restaurantul : aici chiar ne dorim produse bune, proaspete şi de calitate. Nu de alta dar o toxiinfecţie alimentară e coşmarul orcărui părinte plecat în vacanţă.
  • Şi ar mai fi încă ceva : nu e musai dar dacă s-ar putea, e ideal : Să se poată face şi altceva pe-aproape : un aquaparc, un parc de aventură, un delfinariu, un muzeu, ceva.
  • Un lucru mai doresc : să fie totul aici în România! În 2 ore să ajung la mare, să nu mă urc în avion şi să alerg prin terminale sau şi mai grav, ăsta-i coşmarul meu – să nu fiu nevoită să ajung prin spitale în altă ţară…..

Şi când gândeam că nu am nicio şansă….că n-am cum să găsesc aşa ceva în România, că-s prea pretenţioasă eu, că nu se poate,ă se poate dar cine ştie la ce preţuri…..ei bine, vine Superblog cu proba a-8-a şi-mi face cunoştinţă cu Hotel Aurora! Chiar când mai abitir căutam vacanţa cea de vis la malul mării. Acum m-am liniştit căci am aflat unde-mi petrec la vară concediul mult visat. Pe bune!!!

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2017.

Anii formativi şi amprenta lor – Şcoală, teme, citit, învăţat formal şi informal

Sâmbătă, pe 25 Martie Oana Moraru susţine Atelierul dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, atelier intitulat foarte sugestiv „Anii formativi”.

Zilele trecute vorbeam cu Oana despre ce înseamnă primii 6 ani din viaţa unui copil, ce influenţă covârşitoare pentru dezvoltarea lui ulterioară au aceşti ani; despre ce putem face noi ca părinţi pentru a fructifica la maxim potenţialul lor; despre alegeri şi responsabilităţi. Dar, cum sunt mami de 2, şi am şi un băiat care iată, stă să împlinească opt ani (Doamne cum zboară timpul!) evident că sunt foarte preocupată şi de ceea ce înseamnă copilul la vârsta preadolescenţei. Şi nu e deloc uşor. Este vârsta la care copilul intră la şcoală într-un sistem rigid şi îmbătrânit, vârsta la care pretenţiile părinţilor dar şi ale celorlaţi cresc – pentru că, nu-i aşa, acum e băiat mare; este vârsta la care descoperă cititul şi scrisul, cărţile nu mai sunt doar pentru lectura de seară ci încep să-şi dezvăluie miracolele direct şi lor copiilor, lumea pare mai mare, mai vastă şi mai complicată dar totuşi surmontabilă; vârsta la care apar şi o grămadă de curiozităţi şi nedumeriri.

banner 300-200-25032017Grija cea mare a fiecărui părinte în această perioadă este legată de şcoală, de felul în care aceasta îşi pune amprenta pe dezvoltarea lui, de faptul că elevul e forţat să digere informaţii abstracte pe care nu le poate înţelege sau de cât înţelege din aceste informaţii, de mulţimea temelor care îi sufocă şi le mănâncă tot timpul liber. Cât din timpul unui copil trebuie să reprezinte temele şi cât alte activităţi? Cum ar trebui să se desfăşoare orele pentru ca micul şcolar să integreze informaţia facil şi să îşi creeze mecanismele de gândire independentă ? Când ar trebui să achiziţioneze cititul ca instrument autonom din care să înveţe? Cum îi putem noi crea reflexul şi stârni dorinţa de a citi? Care sunt pilonii dezvoltării lui academice ?

Am primit răspunsurile la aceste întrebări de la Oana Moraru, ca un preambul al Atelierului de sâmbătă. Vă invit să le urmăriţi mai jos:

 Mamide2: Ce reprezintă în ciclul primar un program echilibrat pentru un copil : cât din timpul lui trebuie să îl petreacă la şcoală, cât făcând teme şi cât făcând alte activităţi? La şcoala fiului meu este implementat sistemul „şcoală după şcoală” în care elevul poate rămâne în clasă după ore cu învăţătorul său pentru a face teme sau alte activităţi, ceea ce a făcut ca până acum noi să nu avem teme pentru acasă, totul fiind făcut deja la şcoală. Cât de eficient pentru elev este acest sistem ? Este cumva prea obosit după 6 ore de stat în bancă? Faptul că nu se crează reflexul de „temă pentru acasă” pe care să o facă singur, este dăunător pe viitor ? – vorbim de clasa 1 

Oana Moraru : Dacă învățarea este eficientă în clasă, de calitate, în sensul că operațiile gândirii sunt efervescent și divers solicitate, tema pentru acasă n-ar trebui să fie mai lungă de 20 de minute la clasa I, de 40 de minute la clasa a II-a, de 60 la a III-a și tot așa.

Dacă, totuși, în clasă, copilul își petrece timpul ”operând” cu aceiași ”mușchi” ai gândirii, pentru că învățătorul încă se încăpățânează să lucreze frontal și sincron 100% din lecție, atunci, desigur, acasă trebuie să dai copilului tău șansa să lucreze cu adevărat. Numai că aici intervine drama: un copil percepe tema ca nedreaptă, ca ”furt” din timpul liber, dedicat voinței și alegerii lui. El nu are de unde să știe – cum ar trebui să știe și părinții – că ceea ce aduce diferență în creșterea intelectului său și a caracterului – este tipul de operații pe care mintea le face într-o zi. Copilul gândește strict în termenii timpului deturnat de adulți de la fluxul jocului de care încă are nevoie ca de aer.

În consecință, întrebările noastre despre teme trebuie puse altfel:

  • Ceea ce copilul meu lucrează în clasă, frontal, în grup sau individual, satisface nivelul și potențialul lui de creștere cognitivă?
  • Se joacă el suficient de mult – adică cel puțin la egalitate cu timpul de școală – pentru că știu că jocul hrănește în aceeași măsură conexiunile lui neuronale și maturizarea emoțională?
  • Primește el suficiente ocazii să lucreze autonom? Îi măsoară cineva nivelul de creștere a siguranței de lucru independent? Ce grad de implicare arată? Ce procent de eroare? Cât cere să afle în continuare? Care îi sunt interesele?

 

Nu există teme pentru acasă efectuate la școală. Este un nonsens. Există timpul de lucru independent monitorizat fie de școală, prin programele after-school, fie de familie, acasă. Ce trebuie să știm cu adevărat în cazul tău este dacă învățătorul care monitorizează așa-zisele ”teme pentru acasă” știe să le formeze deprinderi de lucru independent, a setat reguli și pași de autonomizare a copilului tău, are instrumente de măsurare a progresului acestuia și poate face predicții despre când munca lui va deveni 100% autonomă, după încheierea cursurilor propriu-zise.

După 6 ore de stat la școală, învățarea nu se oprește, doar ia aspectul informal al jocului, al comunicării cu familia, al cărții citite de mama, al filmului văzut și discutat împreună, al locurilor pe care le vizităm. Nu aș mai face acasă, după școală, niciun fel de învățare formală, dar, m-aș asigura că cei care o fac dozează corect timpul și operațiile gândirii pentru copilul meu. Caietele lui și povestirile lui vor reflecta cât la sută se face memorare-aplicare, cât la sută investigare, construcție, analiză, cercetare, modelare, creare etc.

 Mamide2 : La ce vârstă cititul este achiziţionat total (mă refer aici la acel citit cursiv, cu intonaţie), ştiut fiind faptul că în primii ani de viaţă învăţăm să citim, apoi citim ca să învăţăm? Ce pârghii avem la îndemână pentru a-i face pe copii să citească de plăcere? (mărturisesc că eu întâmpin această problemă cu fiul meu care tocmai împlineşte 8 ani)

Oana Moraru : Fereatra de oportunitate pentru achiziționarea cititului, ca instrument deja autonom, marcat de bună înțelegere și chiar intonație, se încheie la finalul clasei a II-a. Studiile au arătat că cine are dificultăți la citit și după această vârstă, le va târî cam toată viața în învățare. Mai ales dacă nu se intervine conștient pentru recupararea acestor copii. Se mai pot recupera mecanismele de înțelegere și coerență și după clasa a II-a, dar numai cu program special de intervenție.

Cât despre cititul de plăcere, părerea mea este că ne aflăm cu toții într-o mare confuzie. Obiectivul nostru, ca adulți, este să dezvoltăm în copii citirea conștientă, un anumit nivel de versatilitate în fața tipologiei de text. Asta se obține prin structură și rigoare: lecturi obligatorii cu termene-limită de prezentare la școală, în ritm mediu și ușor de atins pentru majoritatea copiilor; iar acasă, prin program de 20-30 min, negociat cu școlarul mic, zilnic sau la două zile. Așadar, vorbim de cititul ca instrument și rutină necesară de viață.

Cât despre cititul de plăcere, tare mă tem că visăm. Este ca și cum am afirma la un moment dat, în clasele de gimnaziu, că toți copiii vor face experimente fizice de plăcere, amestecuri chimice din pasiune sau vor mânca matematica pe pâine la fiecare mic-dejun.

Profilul cititorului de plăcere este copilul cu mari curiozități de mic, fascinat de cunoaștere, cu multe întrebări de pus, cu părinți care nu mai prididesc să îi răspundă, în familii în care se discută mai mult despre univers, viață, istorie, artă, decât despre ce a zis vecina sau a făcut vreo rudă. Cititul de plăcere se instalează, ca orice, pasiune, la o proporție mai mică de 8% din copii, în timpul școlii. Ca să te fure microuniversul vreunei cărți, trebuie ca ceva sau cineva să fi configurat deja macrouniversul minții tale cu acest apetit pentru ce vobrație specială aduce scrisul în lumea noastră sau intențiile unui autor de calibru.

Nu cred că trebuie să ne văităm când copiii noștri nu citesc de plăcere. Trebuie să ne asigurăm că citesc susținut, că înțeleg, că folosesc acest instrument ca sursă de învățare.

O parte din ei va aluneca și patima cititului, dar asta e o chestiune care ține, ca orice talent și predispoziție, de configurația genetică, de rutina propriei familii, de obiceiurile casei, de locul pe care cunoașterea îl ocupă în interacțiunea zilnică a membrilor ei.

 

Mamide2 : Pe vremea noastră se punea foarte mare accent pe două materii : matematică şi română, care erau făcute inclusiv în ora de sport şi de desen, ceea ce evident ducea la o suprasaturaţie. Ce pondere ar trebui să aibă aceste materii în programul elevului de ciclu primar astfel încât cunoştinţele să fie achiziţionate şi în acelaşi timp percepţia copiilor pentru aceste ore să fie plăcută?

Oana Moraru : Copiii noștri nu fac Română propriu-zis. Fac limbaj și gândire cu limbajul. Adică tot un fel de matematică. Tot ce ține de gândirea logico-matematică și limbaj asigură baza dezvoltării academice ulterioare. Gândirea matematică este semnul inteligențelor superioare, după cum și un limbaj bine dezvoltat la timp poate semnala același lucru.

Performanța academică însă, cea ramificată din rădăcinile gândirii logice și ale exprimării, stă, ca posibilitate, pe o bază necesară, constituită din 3 mari cărămizi: Corpul fizic, Corpul emoțional și Atitudinea.

Ca să crească intelectual, un copil are nevoie de mișcare, de rafinament al mușchilor mici ai mâinii, de autocontrol și coordonare a segmentelor mari ale corpului. Ca să susțină creștere intelectuală, copiii au nevoie de conectare bună la sine înșiși, de conectare relavantă cu familia și cu societatea.

Au nevoie de activități care îi ajută să își înțeleagă și să își proceseze emoțiile, de activități care îi conferă roluri sociale, de tehnici de autoreglare a impulsurilor, a trăirilor în raport cu alteritatea. Din punct de vedere atitudinal, copiii au nevoie de oameni care îi ajută programatic să își dezvolte răbdarea, atenția voluntară, ascultarea activă, reziliența, empatia, etica, pofta de viață, curajul. Știu o mulțime de copii cu un intelect excepțional care au pierdut la nivel atitudinal, care nu au reușit să susțină cu perseverență, încordare și destoinicie ceea ce mintea a adus ca problemă.

Cursul meu despre asta vorbește – despre cum trebuie să înțelegem cele 3 niveluri care susțin dezvoltarea academică și succesul în viață.

Nu, nu e suficient să facem doar Română și Matematică. Iar dacă facem și Sport, și Dezvoltare emoțională și Atitudinală nu înseamnă că furăm din timpul dedicat academismului. Înseamnă că le integrăm în creșterea academică, drept piloni de susținere interioară și resorturi de creștere pe tot parcursul vieții.

De-asta zic eu că nu trebuie ratate Atelierele Oanei Moraru, pentru că acolo primim răspunsurile la toate întrebările noastre spuse şi nespuse şi pentru că trăim acele momente de „aha” care ne luminează.

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Vă aștept pe Facebook, mamide2 !

„Tradus” în …proiect, ca şi-n amor dar fără vitriol

„Translate into English” ori „Traduisez en français” , asta îi mâncase zilele în liceu la fiecare oră de engleză ori franceză. Exerciţiile de genul acesta i se păreau întotdeauna fade şi false. Simţea, căci de vizitat Anglia sau Franţa la vremea aia, doar în vise i se întâmplase, că nativii nu vorbeau deloc aşa şi că astfel de traduceri nu făceau decât să strice sensul. Aşa că îşi spusese în sinea lui că nu va mai avea de-a face vreodată cu limbile. Şi cam reuşise să se ţină de cuvânt. La facultate dăduse la Politehnică unde se luptase cu balauri mai mari dar măcar mai precişi şi pe care îi simţea mai aproape de sufletul lui, apoi se angajase ca inginer geodez la o firmă şi acolo lucrurile mergeau foarte bine fără engleză sau franceză sau orice altă limbă.

Între timp omul începuse să şi călătorească, vizitase şi Franţa şi Marea Britanie şi Italia şi Spania şi Cehia şi alte câteva ţărişoare europene în scop turistic sau profesional şi cu bruma de engleză şi franceză pe care şi-o mai amintea din liceu şi cu ce se mai prinsese de el de prin filme, youtube şi alte canale dar şi cu felul lui de a fi se descurcase binişor. Acum nu mai considera chiar aşa o prostie exerciţiile alea de traduceri deşi rămăsese la aceeaşi părere : şi anume că distorsionează adevărul dacă nu cunoşti limba în profunzimea ei şi / sau cultura acelei ţări. Avea deformaţie de inginer, deh ce să faci, şi voia ca toate lucrurile să fie clare, precise, exacte. Şi limbile străine nu-i dădeau deloc acest sentiment de securitate pentru că nu le stăpânea la perfecţie. Un cuvânt însemna ceva într-un context pentru ca apoi să însemne cu totul altceva în altul! Nu mai vorbesc de franceză şi accentele ei. Deci chestia asta îl zăpăcea teribil.

Într-una din misiunile sale de serviciu, căci firma la care lucra avea tot felul de contacte şi contracte cu diverse ţări europene, formaseră un grup jovial de lucru. Oamenii erau profesionişti, fiecare expert pe ramura lui. La fel şi Victor al nostru era tare apreciat. După serviciu ieşeau la un vin în oraş ca băieţii si se descurcau ba cu mâinile, ba cu vorbele amestecate. Lucrurile mergeau strună chiar dacă uneori comunicarea era dificilă dar pentru ingineri vorbeau cifrele şi calculele, mai puţin metaforele, deci proiectul avansa nespus de bine. Problema apăru când li se spuse că proiectul trebuia prezentat şi unor edili locali care nu prea aveau ei cine ştie ce cunoştinţe tehnice şi că trebuiau să vorbească, să explice, să răspundă la întrebări şi să redacteze toata documentaţia în engleză (avuseseră această derogare deşi proiectul se desfăşura în Franţa).

logo_swiss_solutions_RO-300x54

Evident că Victor apelă la Google Translate, cel mai la îndemână instrument de traduceri ca să facă treaba rapid. În plus îşi zise că acolo unde mai erau întrebări sigur le putea clarifica oral, doar ştia şi ceva engleză şi franceză de prin liceu. Aşa că merse relaxat la faimoasa întâlnire. Bine, avea ceva emoţii dar nu foarte. Partea tehnică o stăpânea foarte bine, graficele vorbeau de la sine. Dar lucrurile o luară cam razna în timpul şedinţei : datele powerpointului spuneau ceva, era scris negru pe alb, el încerca să spună altceva, colegilor săi francezi le lipseau nişte informaţii pentru a putea clarifica întrebările oficiale. Nedumeririle apăreau pe feţele participanţilor care nu mai erau atât de convinşi de fezabilitatea proiectului fără prejudicii : mişcările solului şi ale pânzei freatice în cazul construcţiei acelui tunel puteau avea consecinţe foarte grave pentru locuitorii din zonă. Edilii nu îşi puteau asuma asemenea riscuri mai ales în an electoral şi se pare că nici nu primeau informaţii pertinente. Francezii spuneau că anumite măsurătoti fuseseră făcute de firma românească, graficele şi previziunile arătau nişte valori ce puteau fi interpretate în dublu sens iar traducerile erau destul de ambiguee. În urma şedinţei, verdictul fusese „Nu” şi proiectul nu obţinuse aprobarea de a trece în etapa următoare. Deocamdată, până la noi date, era îngheţat dar se puteau aştepta şi la ce e mai rău.

Ecoul misiunii eşuate din Franţa, deşi nimeni nu se aştepta la asta, merse imediat până la Bucureşti. Tot biroul de la Bucureşti se mobiliză pentru a înţelege unde era eroarea, ce se întâmplase şi hotărâră să îi invite la Bucureşti pe interlocutorii francezi înainte de a lua o decizie definitivă. Documentele fură luate la puricat, toate datele calculate şi răscalculate, totul era OK. Când ajunseră însă la versiunea în engleză realizară că era lacunară. „Cam asta se întâmplă când faci traduceri după Google Translate!” zise Gogu, proiectantul. Aşa că hotărâră să apeleze la specialişti.

trad.png

Swiss Solutions se dovedi a fi soluţia ideală. Tot Gogu fu cel care veni cu soluţia salvatoare căci folosise serviciile de traduceri ale firmei în nişte chestiuni personale şi fusese extrem de mulţumit. Swiss Solutions era pe piaţa traducerilor din 2004 şi ofereau traduceri specializate în peste 80 de limbi. Ceea ce îi dădea încredere mare lui Victor – care nu spunem cam cât de mare avea morcovul –  era faptul ca foloseau traducători nativi (aveau peste 3000 de colaboratori la nivel global)  şi ofereau traduceri din diverse domenii precum automotive, medicină, juridic, economic, IT, inginerie. Deci, avea toată baza că termenii folosiţi erau cei corecţi.  Aşa că făcu rapid o estimare de preţ traduceri pe site şi în 15 minute avu răspunsul.

În sfârşit putea răsufla uşurat : Agenţia de traduceri Swiss Solutions îi salvase pielea se pare căci în urma vizitei la Bucureşti edilii înţeleseră pe deplin că proiectul nu reprezenta niciun risc. Proiectul avea Go-ul pentru următoarea fază.

Vizita oficială se termină însă într-un mod şi mai plăcut care să le amintească tuturor cât de periculos e să fii „tradus” greşit. Cum? Cu o ieşire la teatru. Norocul lui Victor că la Naţional tocmai se juca „D-ale Carnavalului” aşa că avu prilejul, ba cu mâinile ba cu vorbele, să le explice subiectul piesei şi cum Miţa şi Pampon fuseseră „traduşi” în amor. Noroc cu managerul de proiect de la Swiss Solutions care fusese şi el invitat la teatru că altfel chestiunea asta de tradus în amor s-ar fi lăsat iar cu neînţelegeri dacă era după Victoraş.

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2017, fără traduceri 🙂

Totul depinde de „Anii de graţie” – interviu cu Oana Moraru

Că trăieşti cea mai mare bucurie atunci când ţi se naşte un copil, nu mai e un secret pentru nimeni! Că viaţa ta se schimbă radical, e plauzibil şi previzibil dar nu obligatoriu! Că părinţii au de acum responsabilităţi foarte mari pentru noul poposit în casa şi inimile lor ar trebui să fie de la sine înţeles!

De când am rămas prima dată gravidă aceasta a fost principala mea grijă. Pe lângă bucuria enormă pe care până la urmă o simte fiecare părinte în mod firesc şi natural, am simţit încă de la început şi grija pentru destinul copiilor mei şi responsabilitatea de a încerca sa le fac viaţa frumoasă, plăcută, armonioasă. (Am zis „încercarea”, nu neapărat reuşita, pentru că aici intervin mai mulţi factori). De ce ? Pentru că, instinctiv, am considerat că primii ani de viaţă, în special copilăria mică de la 0 la 6 ani reprezintă izvorul nesecat al tinereţii veşnice, că de asta va depinde „succesul” vieţii lor. Iar prin „succes” eu înţeleg un om care este împăcat cu el însuşi şi cu lumea exterioară, echilibrat şi capabil să iasă din orice situaţie accesându-şi resursele interioare.

De aceea, primii din viaţa copilului mi se par absolut esenţiali şi prioritari. Eu am ales, să îmi înconjor copiii cu dragoste plină şi caldă, să le fiu aprope, să mă ştie aproape la fiecare bucurie, tristeţe sau experienţă a lor, cu bune şi cu rele. Am ales să mă vadă bucuroasă dar şi plânsă, să fiu îngăduitoare şi blândă dar şi aspră şi restrictivă dacă situaţia şi principiile mele o cer. Am ales să le insuflu respect pentru oameni şi dragoste pentru viaţă. Câteodată am avut impresia că am reuşit, alteori parcă totul se năruie sau e în zadar ! O singură constantă a rămas pe parcursul celor 8 ani de când sunt mamă : dragostea magică pentru copii şi dorinţa de a fi alături de ei la descoperirea vieţii. Aşa că am început din primele clipe cu o încredere enormă în potenţialul lor. Nu m-am prostit când le-am vorbit, nu am considerat că anumite subiecte nu sunt de copii ci am încercat să explic lucruile pe înţelesul lor, mi-a plăcut să le trezesc interesul pentru mediul înconjurător, pentru lumea interioară şi exterioară, să le fac trecerile în fiecare etapă a vieţii lor destul de line. Evident că nu am toate răspunsurile, că nu ştiu dacă procedez bine sau nu de aceea încerc mereu să mă informez şi să învîţ de la specialişti.

Intoarcerea la serviciu din concediul de creştere copil (care este iminentă pentru mine acum) este o etapă extrem de importantă în viaţa copilului dar şi a părintelui. Dacă până acum tu ca părinte, ai fost cel care a stat alături de copil la fiecare pas, i-ai urmărit şi coordonat mişcările, de-acum încolo orizontul lui se lărgeşte şi se va lărgi din ce în ce mai mult. Cum te asiguri că trecerea lui în această nouă etapă se face frumos, fără traume? Cum te asiguri că găseşti locul şi mediul potrivit pentru el? De ce criterii ţii cont atunci când alegi şi ce alegi : creşă de stat, bonă sau grădiniţă? Ce trebuie să ai în vedere şi de ce ţii cont ?

Despre toate am discutat cu Oana Moraru, fondator și manager Școala Helikon, consultant educațional, învățător și profesor cu peste 20 de ani experiență în învățământul privat și public.

banner 300-250-26032017.jpg

Mami de 2 : In conditiile actuale, o mamă poate sta acasă, în concediu de creştere copil până la vârsta de 2 ani maxim. Opţiunile ei în momentul revenirii la muncă, sunt : creşă de stat, unde copilul poate rămâne doar până la 3 ani (după această vârstă va trebui să caute o grădiniţă), bonă sau grădiniţă privată, pe care copilul o poate frecventa până la intrarea la şcoală. De ce criterii să ţină cont părinţii în alegerea lor ? Cum pot fi siguri că au făcut alegerea corectă, cea care îl va ajuta pe copil să se dezvolte armonios?

 Oana Moraru : Nu știu multe creșe de stat, dar, pe acelea pe care le-am văzut, nu le-aș recomanda. Nu se aplică programele pentru învățarea timpurie, iar adaptarea se face prin înfrângerea copilului. Aceștia plâng până obosesc. Cred că mare parte din personalul creșelor de stat a rămas nereciclat, neactualizat, cu metehne din vremea tinereții părinților mei.

Cât despre bonă, e o soluție, dar, cu mare grijă pentru bagajul emoțional al femeii. Ea va influența mult devenirea sufletească a copilului tău, îi va imprima – dacă le are, spaimele sale, neliniștile și un anumit tip de dependență nesănătoasă de ea.

Grădinițele private sunt o variantă – cam toate au grupe și programe adaptate celor mici, cu personal mai axat pe nevoie emoționale ale copilului.

Cum putem fi siguri de alegerea noastră? La o vârstă atât de mică, e dreptul mamei să viziteze în detaliu creșa, grădinița sau să își testeze bona mai mult timp. Aș face pasul către una sau alta cu o lună înainte de a începe serviciul, poate chiar cu două. Aș sta cu bona acasă până îi imprim un ritm de viață și interacțiune cu copilul meu, aș vizita creșa de mai multe ori, iar la grădiniță, aș cere dreptul de a-l vizita inopinat de mai multe ori, în timpul zilei, fără să fiu văzută de copil. Sau aș face adaptare cu program mai scurt la început: 2-3 ore/zi.

Mami de 2 : Cum poate fi pregătit un copil mic de 1 an pentru „despărţirea de mamă” în momentul întoarcerii acesteia la muncă, mai ales pentru un copil care a stat în permanenţă doar cu mama? Cu cât timp înainte începe această operaţiune ţinând cont că la această vârstă copiii au memorie de scurtă durată? Ce fel de jocuri, tehnici, tactici poate aborda?

Oana Moraru : Memoria faptelor, cronologică și conceptuală este de scurtă durată sau inexistentă. Memoria afectivă este însă formată total și toate episoadele sunt stocate emoțional, chiar dacă nu sunt procesate conștient. Eu i-am făcut copilului meu o poveste jos, pe covor, cu obiecte de jucărie, concrete: câteva cuburi ilustrau grădinița, altele – casa noastră, câteva păpuși eram noi, ea -fetița mea, bona, educatoarea etc. I-am spus povestea fără să îi transmit direct ce vreau de la ea. Doar în termenii lui ”unde ne ducem/cine plânge/cine vine/cine se bucură/unde/cum/de ce”

I-am spus-o cu oarecare detașare, dar de foarte multe ori. Prima oară mi-a cerut să o audă, cred, de vreo 30 de ori. O amuzau mersul păpușilor pe covor, imitatul plânsului ei, dedublarea mea ca mamă etc.

Cred că în timpul poveștii, felul ei unic de a integra realitatea mi-a scăpat. Cert este că a funcționat. A plâns puțin la grădiniță. A plâns puțin și mai devreme, cam la 1 an, când am lăsat-o cu bona. Copiii se liniștesc dacă se văd în pielea altcuiva. Dacă există cineva care le validează tristețea și totuși le-o obiectivează. Așezarea durerii în pielea altui personaj o face deja mai suportabilă. Asta și nu numai asta. Autoreglajul emoțiilor vine nu numai din ce facem, punctual, când vrem să obținem o despărțire ușoară sau o adaptare rapidă. El vine din tot restul vieții și al interacțiunilor noastre cu copilul, din felul în care i-am vorbit, i-am anticipat nevoile, i-am distras atenția, i-am susținut atenția, din felul în care am învățat să ne jucăm cu el, să îi stimulîm urechea, ochiul, auzul, mirosul, simțul tactil etc. Nu este relevant faptul că doar mama și-a petrecut timp cu copilul timp de un an, ci câtă anxietate a adus mama în această relație de un an. Sau câtă siguranță, conectare la lume, la celălalt. Dacă nu avem încotro și trebuie să începem slujba la 1 an, ritmul întțlnirilor/despărițirilor/al reconectării/al timpului de calitate trebuie să fie previzibil dela o zi la alta, să imprime stabilitate, siguranță și structură.

 Mami de 2 : Mi se spune adesea că nu trebuie să am pretenţii mari – mai ales la o creşă de stat- în ceea ce priveşte activităţile educative deoarece la această vârstă ei nu pot face mare lucru. Mărturisesc sincer că acest aspect mă îngrijorează foarte tare deoarece eu consider că aceasta este exact perioada ce trebuie neapărat fructificată. Şi spun acest lucru, din experienţa avută cu fiul meu mai mare dar şi urmărind-o acum pe fetiţa mea de 1 an şi 3 luni: la această vârstă reuşeşte deja să facă o înşiruire de operaţiuni gândite pentru un scop precis (de exemplu dacă doreşte să ajungă la ceva de pe masă – caută soluţii, merge în altă cameră unde ştie că are un scăunel, îl aduce, îl trage mai apoi pe cel mare etc), e capabilă să imite sunetele animalelor sau să arate părţile corpului sau obiecte, înţelege acţiuni simple gen mâncat, spălat, culcat, scris, poate ţine un pix în mână şi poate mâzgăli, înţelege o limbă străină, cea în care i-am vorbit eu – şi răspunde. Şi multe asemenea. Intrarea ei într-un mediu în care să nu continue această dezvoltare mi se pare foarte sumbră. Este greşită această abordare a mea? Îmi doresc prea mult? Forţez cumva lucrurile ?

Oana Moraru : Nu, chiar ai dreptate. Nu exagerezi. În intervalul 0-6 ani, toate interacțiunile sunt de aur. Primii 2-3 ani fac diferența în intelectul general, limbaj, autoreglajul emoțional, curajul față de lume și spiritul autonom de mai târziu. Un copil în plină creștere suferă enorm într-un spațiu unde este substimulat. Am spus mai sus că unele creșe au rămas cu 50 de ani în urmă în ceea ce privește înțelegerea copilului. În țările dezvoltate deja se investește enorm în educația timpurie. Sunt studii longitudinale care leagă echilibrul adulților de 30 de ani de primii ani de grădiniță sau creșă. Sună exagerat, dar nu este așa deloc. Neuroștiințele au demonstrat lucruri extraordinare despre ce poate face mintea mai târziu dacă startul în lume a venit bine și la timp. 

De-abia aştept Atelierul de duminică 26 Martie pentru a avea informaţia completă despre ceea ce înseamnă primii şase ani din viaţa unui copil şi cum pot eu ca părinte să fructific la maxim aceşti ani astfel încât copilul meu să devină adultul echilibrat de mai târziu.

Si am si o oferta pentru voi : 10 bilete cu reducere de peste 25% pentru Atelierele Oanei Moraru  din 25 si 26 Martie. Cine doreste, mesaj sau comentariu!

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Vă aștept pe Facebook, mamide2 !

Dacă-i luni, …… brioşerim !

Da, este luni din nou şi este rost de prăjitureală, după cum v-am obişnuit.

În primul rând vreau să îmi cer scuze pentru că săptămâna trecută nu am reuşit să fac nicio prăjitură. Din păcate, evenimentele triste din familia mea m-au împiedicat să fac asta şi să fiu alături de voi. Dar, trebuie să mergem înainte şi să încercăm să păstrăm din toate ale vieţii ceea ce e bun şi frumos.

Aşadar, după cum v-aţi obişnuit trebuie să fie ceva simplu, uşor şi gustos.

Iar astăzi, din lipsă de timp şi….ingrediente, am ales să fac brioşe cu afine. De ce? Pentru că am o grămadă de afine de pădure la congelator şi pentru că sunt foarte sănătoase.

Ei bine, e un fel de a spune „să fac” căci de făcut le-a făcut de fapt Arthur, care nu m-a lăsat nici să sparg un ou, a vrut să facă el tot!

Eu doar am pregătit ingredientele şi i-am dat indicaţia simplă : amesteci ingredientele lichide şi apoi pe cele solide. La final adaugi lichidele în solide, omogenizezi totul şi gata.

Bine, e clar că la fiecare nou ingredient adăugat mă întreba dacă e OK. 🙂

Iată deci ingedientele:

  • afine (vreo 250 grame,  vreun un bol )
  • 2 ouă întregi
  • 120 ml ulei
  • 200 – 250 gr făină
  • O lingură de praf de copt
  • 130 gr zahăr brun
  • Nucă de cocos …vreo 3 linguri
  • Esenţă

 

20170320_173804.jpg

Aşadar, i-am spus lui Arthur să înceapă cu ouăle. Le-a spart şi le-a bătut puţin, cât a putut el. Apoi a adăugat uleiul şi a amestecat ouăle cu uleiul. La final a răsturnat afinele şi esenţa şi a amestecat bine!

20170320_173959

Într-un alt bol i-am spus să amestece ingredientele solide : A pus făina, zahărul, nuca de cocos şi praful de copt.

Şi pentru că îmi mai rămăsese ceva nucă măcinată de la mucenici am zis eu să adaug şi nişte nucă, aşa că am pus acolo vreo 2 linguri.

20170320_174356

După ce a învârtit cu lingura de câteva ori în ingredientele solide ca să le amestece bine, dând un pic şi pe el şi pe masă din excel de zel şi lipsă de îndemânare am decis că putem să combinăm conţinutul celor 2 boluri : aşa că a pus lichidele în solide şi a învârtit din nou- Aici am intervenit eu un pic deşi nu ar fi vrut deloc, dar compoziţi a e cam vârtoasă şi mânuţele lui nu reuşeau să ajungă până la fundul bolului pentru a omogeniza compoziţia.

Deci, avem compoziţia gata, eu am pus hârtiile de brioşe în tavă şi apoi am început amândoi să umplem formele cam pe 3 sferturi. La cuptor acestea vor creşte frumos.

Într-un sfert de oră la 220 grade eu zic că sunt gata dar fiecare îşi cunoaşte mai bine cuptorul, deci pentru siguranţă înfigeţi o scobitoare şi urmăriţi prin geam să fie bine crescute.

Poftă bună să aveţi şi spor la colorat buzele şi dinţii !

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Vă aștept pe Facebook, mamide2 !

Un trio … energetic de succes

  • « A dracului umezeală,  îți intră în oase și nu o mai scoți! », zise un bărbat tânăr, aşezându-se pe un scaun la bar. Apoi, adresându-se barmanului care se oprinse în fața lui :  » Un whisky dublu, da ‘ fără gheață,  te rog! »  « Vreme câinească, » continuă el litania ca pentru el.
  •  « Eu nu înțeleg ce aveți voi cu expresia asta, zău », se auzi o voce feminină gravă dintr-un colț întunecat al barului. « Câinii sunt cele mai loiale și gingaşe animale », zise ea trecându-şi mâna prin gulerul de blană al jachetei şi înfiorându-se ușor. Bărbatul tânăr se întoarse, își luă paharul de  whisky și se îndreaptă spre masa la care era așezată aceasta.
  •  « Statistic vorbind, e o vreme absolut normală pentru această perioadă a anului. Așa e în noiembrie în București: plouă,  e ceață si frig », se amestecă în vorbă un bărbat de vârstă mijlocie, împingându-şi cu degetul mijlociu ochelarii mai adânc pe nas.
  • « Ești așa….simpatic, Audit », îi zise femeia trecându-şi ușor degetele prin părul acestuia. Tânărul avu o tresărie pe scaun, se lăsă apoi pe spate relaxat şi luă o gură zdravănă de whisky din pahar. Se făcu liniște. Barul era situat la demisol, iar în afară de ei nu mai era nimeni. În surdină se auzeau acorduri de jazz și picurat de apă în în țevi. Fiecare rămăsese împietrit cu gândurile lui pentru o clipă. Probabil se întrebau ce misiune îi așteaptă.Trebuia sa fie ceva important din moment ce fuseseră chemați toți în mare grabă la ceas de seară. În clipa următoare intră în bar val-vârtej, cu umbrela şiroind de apă un tip grizonat, bine făcut.
  • « Bună seara băieți,… Doamnă! « , zise acesta, dând mâna bărbăteşte cu ei și sărutând simbolic mâna Doamnei. Era șeful, Enermed Impex, un tip respectat în branșă și temut de către adversari căci avea cei mai buni oameni și era incoruptibil. Mulți, mai ales de la putere,  încercaseară să-l mituiască,  însă fără succes, alții merseseră și mai departe încercând să-l elimine sau să-i ştirbească imaginea. Însă Enermed Impex avea o experiență de peste 18 ani în domeniul energetic și cei mai buni doctori ingineri atestați de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice ca auditori energetici de gradul I. În plus erau imbatabili ca preț și rapiditate.
  • « Pe scurt dragilor avem Spitalul de Urgență, proaspăt reabilitat, grădinița 207 și podul peste Dâmbovița de la Târg. Cei din opoziţie nu se dau în lături de la nimic ca să-i distrugă pe cei de la putere. Pe de altă parte și cei de la putere încearcă sa ne mituiască, să ne facem că nu vedem lucrurile în neregulă şi să dăm un certificat energetic de clasa A acolo unde poate este de fapt de clasa E, F. Toți pun presiuni pe noi din toate părțile. Au încercat chiar şi cu surse exrerne… »

certificat-energetic

  • « Mama lor de nenorociți », scăpă printre dinți Audit.
  • « Știm ce avem de făcut Șefu’, spuse Certificat calm. Certificat Energetic era bărbatul tânăr. Pe acesta se baza acum Enermed să își facă treaba temeinic, rapid, discret și eficient. Dar avea nevoie și de Audit pentru a veni cu soluțiile potrivite si de Termoviziune pentru scanarea completă a situației. Impreună erau trio-ul imbatabil pe care se baza Enermed de fiecare dată,  iar acum mai mult ca niciodată.

După această discuţie scurtă, Şeful plecă. Audit se ridică şi el în grabă. Trebuia să ajungă acasă înainte de ora 10 ca să îl culce pe acela micul. Certificat îşi termină băutura şi se ridică :

  • „Te însoţesc până la maşină? O întrebă el pe Termoviziune. Aceasta se ridică încet, trecu înaintea lui fără nicio vorbă şi se îndreptă spre ieşire.
  • „Ştii, cred că o să-mi iau un câine în curând. Îţi plac câinii, nu-i aşa?” Nu mai aşteptă răspunsul lui, intră în maşină şi demară.

A doua zi dimineaţa, când Certificat ajunse la Şcoală, Audit îl aştepta în parcul de alături. Auditul Energetic pentru Şcoală era deja gata. Cum se aştepta găsise o grămadă de probleme  mai ales la sistemul de încălzire şi ventilare. Anvelopa clădirii, iluminatul, sistemul de răcire, apa caldă erau OK. Dar instalatiile din subsol trebuiau refacute şi înlocuite cu conducte noi şi izolate. În raportul său scrisese care erau cele mai avantajoase soluţii, rapide şi ieftine. Certificat se uită rapid peste raportul întocmit de Audit şi zâmbi satisfăcut.

audit-energetic

La scurt timp, lângă ei apăru şi Termoviziune. Era echipată de teren. Termografia în construcţii nu era invazivă, evident doar era o doamnă! Ea avea o metoda nedistructiva de a determina variaţiile de temperatură la suprafaţa anvelopei unei clădiri, prin care putea constata dacă sunt pierderi de caldură sau nu. Folosea o cameră de termoviziune în scanarea clădirii cu raze infraroşii iar înregistrările erau convertite în imagini color foarte simplu de înţeles de către toată lumea dar pe care ea le interpreta pentru fiecare clădire scanată pentru a elimina orice dubiu.

Pentru Şcoală lucrurile stăteau destul de bine. Nu erau infiltraţii excesive de aer nici zone predispuse condensului sau mucegaiului dar identificase câteva conducte îndundate. Audit avea soluţii pentru toate. Şi se puteau face rapid, fără ca „opoziţia” să se sesizeze. Certificat intră şi el în acţiune, discret şi rapid.  În 10 minute era gata. Pe baza observaţiilor sale atente, a măsurătorilor şi ochiului specializat certficatul energetic era gata. Aveau deci profilul energetic al Şcolii la acel moment. Aceeaşi treabă trebuia executată rapid şi la Spitalul de Urgenţă si la pod. Se hotărâră să meargă separat şi apoi să se întâlnească pentru a pune cap la cap rapoartele. Dar în acelaşi timp trebuiau să fie atenţi să nu fie observaţi şi deturnaţi de către … „rău-voitori” sau „bine-voitori”. Spre seară se revăzură la o cafenea de lângă Târg, la piciorul Podului peste Dâmboviţa. Aveau toate raportele, treaba era făcută, lucruile nu aratau rau si aveau solutiile!

  • „Încă o misiune încheiată cu succes”, spuse obosit dar mândru Audit.
  • „Te îndoiai micuţule? Îl întrebă Termoviziune zâmbind.
  • „Mâine le trimit certificatele enrgetice prin poştă tuturor”, spuse Certficat. „Aşa a zis Şefu’ că e mai bine să facem în aceste cazuri.”
  •  „Eficienţă, preţ excelent şi 24 de ore până la obţinerea certificatului, ce să mai zic dragilor! Felicitări! Bem un vin împreună?” propuse Şefu’ care apăruse alături de ei. Fusese îngrijorat că oamenii lui vor fi împiedicaţi să-şi facă treaba dar aceştia se dovediseră încă o dată adevăraţi profesionişti.

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2017 de un mic agent in devenire.

Educaţia nu e un moft – educaţia creşte Oameni cu „O” mare!

De prea multe ori educaţia este lăsată pe ultimul loc în preocupările aleşilor noştri, de prea multe ori este tratată ca o cenuşăreasă a bugetului (reforma învăţământului e un vis mult prea îndepărtat). De prea multe ori părinţi şi profesori deopotrivă ne găsim scuze pentru lipsa performanţelor copiilor şi calitatea nesatisfăcătoare a actului educaţional. Noi, părinţii nu mai avem timp, lucrăm prea mult şi nu mai putem să ne ocupăm şi de educaţia copiilor noştri sau suntem depăşiţi de materia predată la clasă. Profesorii, sunt prea prost plătiţi deci, demotivaţi pentru pentru a-şi face treaba cum trebuie. În consecinţă cei buni aleg să părăsească sistemul de învăţământ, cei mai slab pregătiţi aleg să rămână pentru că văd în asta un mod facil de a-şi câştiga existenţa, vacanţele şi numărul mic al orelor pe săptămână fiind argumente hotărâtoare. Prea puţini dascăli dedicaţi mai există în sistem, prea puţină dragoste pentru actul didactic în sine, prea puţină preocupare şi responsabilitate.

Şi totuşi, în ciuda acestor lipsuri şi minusuri avem – încă – destui copii olimpici, care îşi doresc să înveţe şi fac asta cu mare plăcere. Avem – încă – dascăli buni care îşi sacrifică din timpul lor liber pentru a produce calitate : ore suplimentare, cercuri de lectură ori alte activităţi extracurriculare. Avem – din ce în ce mai mulţi – părinţi ori profesori care doresc să se informeze ori să participe activ la ceea ce înseamnă creşterea şi educarea copiilor.

De când am devenit mămică sunt pemanent preocupată de formarea copiilor mei: ce şi cum îi pot ajuta eu pentru a se dezvolta armonios? Cum pot interveni în creşterea lor pentru a favoriza achiziţia cunoştinţelor fără a fi însă invazivă? Şi toate astea încă de când s-au născut…Nu am aşteptat intrarea copilului la şcoală, deşi recunosc că această etapă a venit cu noi provocări şi mari temeri, nu am aşteptat nici intrarea la grădiniţă a fiicei mele pentr a începe educaţia. Nu mi se pare deloc Ok abordarea simplistă a unora care, în primii ani de viaţă, exclud copilul de la diverse activităţi sau reduc sfera activităţilor şi preocupărilor acestora pe motiv că sunt prea mici şi oricum nu înţeleg mare lucru. Cred cu tărie că un copil stimulat corspunzător are mult mai multe şanse pentru a crea acele sinapse neuronale care mai târziu îl vor ajuta şi vor face diferenţa (pentru EL). Dar pentru asta avem nevoie de instruire şi ghidare şi noi, la rândul nostru.

banner 300-200-25032017

 

Pentru că nu suntem toţi specialişti avem mare nevoie de îndrumarea şi expertiza profesioniştilor. Nu vă spun deci cu câtă emoţie şi nerăbdare aştept Atelierele Oanei Moraru… Sâmbătă, 25 Martie este atelierul dedicat copiilor între 6 şi 12 ani – Anii formativi iar duminică, 26 Martie este atelierul dedicat copiilor între 0 şi 6 ani – Anii de graţie.

 

Cui se adresează aceste ateliere ?

  • părinților;
  • învățătorilor;
  • profesorilor și mentorilor;
  • sau tuturor celor care doresc să învețe tehnici de lucru și conectare cu școlarii, la clasă și acasă;

Ce vom afla în cadrul Atelierului de Sâmbătă – Anii Formativi ?

  • care sunt nevoile şi particularităţile fiecărei vârste ?
  • ce cunoştinţe ori deprinderi se dezvoltă în fiecare an şcolar?
  • cum reuşesc să am o relaţie copil –şcoală- familie bună?
  • cum descopăr vocaţia copilului meu?
  • cum împac nevoia de timp liber şi activitate şcolară a copilului meu pentru a stabili un echilibru ?
  • cum reuşesc să îl fac să iubească şcoala?

……şi multe altele!!! Sunt convinsă că fiecare dintre noi are o mulţime de întrebări, nedumeriri ori curiozităţi. Cel mai important este că Oana nu va ţine o prelegere teoretică stearpă pe care să o uităm imedit ce părăsim conferinţa, ci vom avea parte de activităţi practice, de filmuleţe, de istorisiri vii iar la final vom pleca acasă cu un suport de curs la care să dăm fuga pentru a pune în practică exerciţii, trucuri, strategii pentru a fi în permanenţă conectaţi cu ai noştri copii şi a le oferi sprijinul necesar în creştere.

Mai multe informaţii despre atelierul de Sâmbătă Aici dar  şi despre cel de duminică Aici.

Şi mai am o veste bună : primii 10 doritori pot beneficia de o reducere de 120 de lei, astfel un bilet va costa doar 300 de lei în loc de 420. Cei interesaţi pot lăsa aici un comentariu ori mesaj ori pe pagina de Facebook.

Vă mulțumesc că îmi sunteți alături! Vă aștept pe Facebook, mamide2 !