Da. Sunt pentru #alăptat și susțin #alăptatulînpublic. După cum spunea și Ioana Chicet-Macoveiciuc (#printesaurbana) în România nu exista o lege care sa interzică alăptatul în public. Cu toate acestea, prejudecățile fac ca acest gest simplu, natural si atat de frumos sa fie resimțit ca ceva urat, rușinos sau murdar. Acum 7 ani, cand l-am nascut pe Arthur, am luptat enorm cu mine ca sa pot alapta. Mi-am dorit încă din timpul sarcinii tot ceea ce este natural, firesc și evident cel mai bun pentru el. Am citit despre beneficiile alăptării, cât de important este pentru bebeluș mai ales în primele zile când acel colostru e un mix de anticorpi si nutrienti atât de necesari puiutului smuls din mediul steril, cald si protector în care era și expus dintr-o data oscilatiilor de temperatura, lumina, zgomot, virusi… Din păcate, în această dorință a mea, am fost singură, fără sprijin din partea personalului medical specializat, si fără (prea multa) înțelegere din partea familiei – care nu pricepea asarnarea mea în a face un lucru – care, cel puțin la început, părea sa-mi facă mai mult rău mie iar copilului nu aveai nici o certitudine ca îi face vreun bine. Dar mi-am urmat instinctul și am reușit, după 2 luni de chin, sa ajung la o colaborare minunata cu printisorul meu…care a duratpana la 1 an și 2 luni.
Nu vreau sa discut aici despre sistemul medical românesc, despre faptul ca nu ți se da copilul imediat ce ai născut – dacă Doamne ferește mai ești și la terapie intensiva după naștere, cum mi s-a întâmplat mie la prima naștere, un reușești sa îl vezi decât a doua zi…în toată perioada asta copilul e bine ținut pe lapte praf. Nici după, nu se schimbă prea mult situația – programul de vizitare (nu aveam voie sa tin copilul cu mine) era fix din 3 în 3 ore…ore la care pruncii erau deja hrăniți cu biberonul cu prețiosul lapte praf (nu trebuiau sa urle) iar mamele tinere și neștiutoare, se chinuiau degeaba sa-i alăpteze la orele fixe, cu sânii angorjati și frustrarea cât casa. Nimeni nu a venit pana în ultima zi, sa ne explice cum sa ținem copilul, cum sa-l punem la sân, cum sa ne ajutam reciproc. Când, disperata, am ajuns seara sa plâng cerând ajutor, doamnele de la neonatologie mi-au zis sa-mi iau o pompa si nu ma mai plang atata ca am lapte și ca trebuie sa ma mulg. Cum ? Cat ? sa pun mai bine copilulul ? nici gand…
Dar, după cum spuneam, nu despre toate neregulile din sistemul medical vreau sa vorbesc neaparat, nu despre faptul ca majoritatea medicilor sau moaselor nu dau doi bani pe alăptare, ca rata copiilor alăptați în România e undeva spre 16 procente, îngrozitor de mica….că in toate tarile civilizate nu se concepe naștere prin cezariana sau alimentare artificiala decât în cazurile în care sunt cu adevărat probleme, ca acolo sunt o gramada de specialiști – moașe, experți în alăptare, psihologi, care se ocupa de tine și de copil și te sprijină dupa naștere….nu vreau sa reamintesc ca nimic din toate astea nu exista in sistemul medical de stat din România, asta se stie prea bine.
În sistemul privat, în care am ales sa nasc a doua oară, lucrurile stau altfel și ne apropiem de ceea ce este în occident. Și e un prim pas extrem de important pentru ca mama și copilul sa pornească cu dreptul. Dar nu e suficient….odată ajunse acasă sau ieșite pe strada, mamele se lovesc de prejudecățile si superficialitatea celor din jur. La băiat, nu cred ca am alăptat în public de 3 ori, mi-era rușine și frica de privirile oamenilor….așa ca îl chinuiam pe bietul bebeluș de câteva săptămâni sa ia biberonul de lapte praf….deși eu aveam exact ce-in trebuia lui. Mai târziu, am învățat sa ies cu el în orele cand nu manca și sa stau pana i se face foame, după care alergam repede acasă sa îl hrănesc…un stres teribil, nu puteam merge nicăieri, nu puteam face nimic pentru ca oricum nu am vrut sa le impun un program și pe ambii copii i-am alăptat la cerere. Asadar la baiat, nu am primit reproșuri sau vorbe urate din partea oamenilor, dar asta doar pentru ca nici nu am dat ocazia.
Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici după 7 ani, deși cu Amyra am alăptat de mai multe ori în parc sau la medic sau pe unde am mai fost, și am văzut ca numărul mămicilor care fac asta a crescut. Am observat priviri, am simtit reticentele celor din jur, m-am simtit uneori ca o ciudata pentru ca eu am ales sa alaptez in loc sa dau lapte praf. Am de asemenea numeroase cunostinte care trăiesc și au trait același stres, care nu pot ieși cu cei mici pentru ca nu “vor” sa îi alăpteze in parc, pentru ca nu se simt confortabil sau care mai bine aleg sa “mearga repede acasă pentru ca stau aproape”.
Știu ca cel mai greu este sa luptam cu prejudecățile oamenilor, sa schimbam mentalități, inclusiv pe ale noastre. Și schimbarea ar trebui sa înceapă cu noi în primul rând, să nu ne mai simțim amenințate de cei din jur, sa nu ne mai fie frica de ceea ce ar putea sa zică, să facă sau să gândească și sa alegem sa facem ceea ce instinctiv știm ca este cel mai bine pentru copilul nostru. Sa încercăm să le explicam și celor din jur – rudelor, prietenilor, cunoștințelor – importanta acestei alegeri, sa le prezentam beneficiile, sa le arătăm ca nu este nimic vulgar sau sexual în acest gest.
Nu înțeleg de ce mulți se oripilează la vederea sânului în gura unui bebeluș, de ce asociază gestul cu o perversiune sexuala sau o tendință spre exhibiționism. Natura ne-a lăsat perfecți asa cum suntm (si trebuie sa beneficiem de ce ne-a dat) și nu ar trebui decât sa o ascultam, pentru ca în acest gest al alăptării e cea mai frumoasă și mai pura comuniune a mamei cu bebelușul, cea mai curata dragoste, moment de împlinire și bucurie pentru amândoi.
Dacă ar exista poate o lege a alăptatului în public multe mămici ar fi mai curajoase pentru ca s-ar simți protejate, amenințarea nu ar mai pluti în aer și astfel ar fi încurajată și alăptarea. Haideti sa nu facem din alăptat o vulgaritate, un am văzut nici o mămică care alaptand sa nu fie pudica, sa se dezgoleasca ostentativ sau sa fie vulgara, dimpotrivă – am văzut întotdeauna iubire, comuniune, liniște, puritate. Haideti sa nu le mai fugărim pe mămici prin toalete, boscheți sau sa le punem sa alerge pe străzi cu copiii țipând de foame, sau sa le sechestram în case sau sa le fortam sa oprească alăptarea înainte de vreme și fără motive medicale, haideti sa nu le mai facem sa se simtă amenințate, haideti sa nu le mai transmitem ca ceea ce fac e murdar, rău și greșit când lucrurile sunt exact pe dos.
Haideti sa semnam petiția inițiată de Miruna Ioani (#siblondelegandesc) ! Sunt convinsa ca orice mămică care a alăptat a simțit măcar o data presiune din partea societății, sunt sigura ca aveți prietene, cunoștințe, rude care nu s-au simțit bine alaptand în public. Sa fim un pic mai deschiși și mai civilizați. Atât. Răspândiți vestea ca sa semneze cât mai mulți și nu ocoliți bărbații – tătici sau nu, acestia s-au dovedit adesea mult mai receptivi și mai deschiși decât femeile. Sa înțelegem ca e un drept natural.
Va mulțumesc.
Ne vedem si pe Facebook, mamide2, like daca rezonati !
credit foto : spectrababy.ro si copilul.ro
Mami de 2 