parenting3Am constatat că cele mai mari, cele mai groaznice certuri le avem de când suntem părinți sau au legătură cu copiii. Pornim de la lucruri mărunte și le escaladăm până în pânzele albe pentru că….fiecare ține foarte mult la părerea lui (stilul lui de parenting) și probabil pentru că, în adâncul său fiecare consideră că dacă se ține tare pe poziții îl va face pe celălalt să se schimbe. Nu să cedeze!! Acest lucru e doar o victorie temporară care, data viitoare te va pune în fața acelorași probleme. Deci nu să cedeze ne interesează, ci să se schimbe! Asta ne dorim de fapt cu toții. Și mai avem o problemă noi părinții, considerăm că suntem așa din cauza/datorită (în funcție de situație) copiilor noștri, al temperamentului lor.

Nimic mai fals. Am aflat la Conferința „Cultivarea Inteligenței parentale” de la Urania Cremene unul din acele lucruri care te fac să zici : „Wow, chiar așa e! Acum înțeleg de ce !”. Ei bine,

stilul parental nu are nicio legătură cu copilul pe care îl avem. E acolo dinainte de a fi părinți.

Degeaba încercăm să schimbăm stilul parental al celuilalt! NU SE POATE ! (probabil vă e cunoscută expresia : „din cauza ta….”). Degeaba încercăm să dăm vina pentru felul în care noi ne comportăm pe felul de a fi al copiilor noștri („e vina ta, uite în ce hal am ajuns să mă comport, mă scoți din sărite »…. – sunt alte expresii pe care le spunem la nervi sau care ne trec prin cap atunci când copiii noștri se comportă altfel de cum ne-am dori noi)! NU ARE NICIO LEGATURA, din fericire.

parenting1Cine are însă cel mai mult de suferit când apare starea conflictuală ori când părinții se așază la extreme ? „Copiii!” am fi tentați să răspundem cu toții în cor! Dar răspunsul adevărat este acesta : „RELATIA CELOR DOI”!! Poate considerați că este o exagerare sau că sunt doar vorbe din cărți ! Nu prea! Nu spun că ai noștri copii nu sunt afectați de certurile dintre părinții lor, dar ei au inteligența extraordinară de a ști cum să se comporte în funcție de persoană si de situație : dacă mama este mai blândă și permisivă, va încerca orice, cât mai mult.

Dacă tata este stilul autoritar, va ști că anumite lucruri nu le poate obține. Cu bunica, vecina ori profesoara de engleză, cu Doamna învățătoare ori cu mama lui X va adopta o altă atitudine și se va supune altui set de reguli. Dar,

cea care va suferi cel mai mult din confruntare va fi relația părinților!

parenting2E clar că ajungem la aceste conflicte pentru că nu reușim să ne impunem punctul nostru de vedere (care este evident cel mai bun) și pentru că nu ne poziționăm de aceeași parte a baricadei. Mama spune : „La culcare, e foarte târziu!” Tata zice : „Dar lasă-l dragă, că e week-end!” Mama spune : „Nu ai voie afară!” Tata zice : „Mergem în parc?”

Nu știu la voi, dar la noi mereu se ivesc astfel de discuții, care în final ajung să ne dea dureri de cap nouă, părinților și să strice tot feng-shui-ul din casă. Pentru că nu reușim să ajungem la acel numitor comun deși e de la sine înțeles că amândoi ne dorim binele copiilor. Mie mi se pare că el nu este consecvent, că este prea permisiv, că lasă lucrurile să treneze, că nu se ține de cuvânt atunci când hotărăște ceva.

Lui i se pare că eu sunt mereu prea agitată și pusă pe harță, că fac scandal din orice. Mie mi se pare că ajung să fiu pusă pe harță pentru că el este inconsecvent și lasă lucrurile în voia sorții. Apoi când nu se întâmplă așa cum trebuie, ori când apare o situație care necesită o atitudine mai autoritară, devine agitat extrem și nicio explicație logică din partea celuilalt nu-l satisface ori nu-l oprește din tăvălugul emoțional și lucrurile escaladează în conflict!!

Ce face copilul? Se comportă așa cum îi spune stilul parental al părintelui !! Ce putem face noi dacă e clar (și anii au demostrat-o) că nu putem schimba stilul parental al celuilalt ? Urania zice că :

soluția constă în stabilirea unor reguli clare, comunicate.

parenting4Numai că regulile cer foarte multă autodisciplină. Dacă regula e de 10 minute, atunci sunt 10 minute nu 15. Dacă există excepții de la regulă, acestea trebuie comunicate, nu lăsate ca și cum ar fi ceva natural. Trebuie să ieșim din poziția de skandenberg și să cooperăm mai mult fără a căuta vinovați ori câștigători.

Căldura și fermitatea duc la un stil de parenting ECHILIBRAT. Echilibrul înseamnă win-win.

Dacă vrem să aducem numai căldură, atunci ne situăm în stilul parental permisiv. Părinții nu au un comportament liniar. La același comportament al copilului, părintele are tendința de a răspunde de fiecare dată altfel. Acest stil parental e cel mai periculos pentru că va da naștere unui copil egocentric, care va avea impresia că trebuie mereu să fie așezat pe un piedestal. Ori va fi un copil demotivat, fără ambiție, care va da vina pe alții pentru eșecurile lui ori va aștepta mereu de la alții o rezolvare.

Dacă suntem mai degrabă pentru fermitate, atunci e sigur că avem un stil de parenting autoritar, unde regulile sunt clare. Nu există loc de întors, comunicarea se realizează numai de sus în jos. Acest stil de parenting ne este foarte cunoscut nouă, părinților de azi, pentru că majoritatea dintre noi am fost crescuți într-un astfel de stil. Iar un copil crescut într-un stil de parenting autoritar fie va fi un copil rebel, care la prima portiță va țâșni de acolo și nu se va mai uita înapoi. Fie, va da naștere unui „yes man”. Așa-i că nici un părinte nu își dorește așa ceva pentru copilul lui ?

Așadar ECHILIBRUL este calea cea mai bună.

Stilul parental echilibrat va da naștere unui copil echilibrat, unui copil AUTONOM, capabil să ia decizii, să fie responsabil și să suporte consecințele alegerilor sale. UN COPIL PUTERNIC!

Și asta, ne dorim cu toții pentru copiii noștri : să fie puternici, să fie autonomi, să stea pe picioarele lor fără probleme atunci când noi nu vom mai fi lângă ei. Copiii au nevoie de limite. Ei trebuie să funcționeze între niște granițe. Altfel, dacă le dăm libertate totală, nu facem decât să îi debusolăm. Dar nu au nevoie de șefi care doar să le spună ce să facă, când și cât. Au nevoie și de căldură, de comunicare, de empatie, de conectare. Au nevoie să știe că și ei pot alege, că și cuvântul lor e ascultat. Să începem cu limita și să le dăm opțiuni. Să le explicăm procesul gândirii noastre și să ne conectăm zilnic. Să ne autodisciplinăm pe noi, pentru că trebuie să (și aici îl citez pe Gaspar Gyorgy) :

„Fii adultul care ți-ai dori să fie copilul tău. Nu-l forța pe el să fie copilul care nu ai fost tu”.

Vă mulțumesc că ați venit prin casa mea virtuală. Vă aștept mereu cu un gând bun și un zâmbet curat și pe Facebook !

Foto credit : centruldeparenting; life.ro; desprecopii.ro

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

w

Connexion à %s