Vreau doar să mă iubiți și pe mine

Anul acesta, tăticul a zis că o să merg și eu la grădiniță că sunt băiat mare. Nu mi-a spus prea multe despre asta, poate nu știe nici el, ori poate nu are timp. Nu îndrăznesc oricum să-l deranjez că se supără pe mine. Dar mi-a zis că o să fie un loc cu mulți copii, o să ma joc, o să mănânc și o sa dorm acolo. Nici nu vă puteți imagina cât sunt de fericit!!! Îmi vine să alerg ca un titirez!! Doamne ce îmi bate inima în piept! De fericire… cred!

“Da, oprește-te copile odată! Ce tot alergi așa ca un bezmetic? Eu sunt obosit de la munca, n-am chef de urletele tale!”

Uff, iar l-am supărat pe tăticul. Mă opresc în fața lui cu un zâmbet cât toate zilele, poate așa se mai îmbunează. Aș vrea să-i spun doar că mă bucur că merg la copii.

“Nu te mai strâmba atât, hai la joacă”.

Nu am reușit. Cred ca nu știu eu să zâmbesc. Mai bine nu mai încerc. Poate că și ceilalți copii cred la fel, că mă strâmb și de-asta nu stau cu mine.

Eu,…eu nu prea am prieteni. Copiii nu vor să se joace cu mine de obicei și nici eu nu știu cum să mă joc cu ei. Dar de-acum gata! O să am și eu copiii mei cu care să mă joc, să mănânc, să dorm….ei nu prea-mi place mie să dorm. 🙂 Ha! Ha

…Mașinuța face vruuuumm, urcă rampa, alunecă dar rezistă!!Mașinuța gace vruuuuuummm, vruuuuuum, vruuuummmmm.

Să fac un pic mai tare, poate așa nu îi mai aud pe tata și mama cum se ceartă.

Vine și ambulanța și pompierii: nino, nino, nino!! Ce agitație. A avut loc un incendiu. Hai pompierule Sam!! Nino, nino, ninooooo!!!

“Nu știu ce să le mai zic educatoarelor. În fiecare zi mă iau în primire : că e obraznic, că vorbește urât, înjură, bate copiii!”

“Am auzit.. Noi ce să facem? Să îl educe si ele …!”

“Acu’ că scuipă! Da’ ce pe vremea noastră nu scuipau și băteau? Las’ așa să nu fie prostu’ clasei. Numai că m-am săturat….

“Ninooo, ninooo… pompierul Sam a reușit!!!

Nu e chiar așa cum credeam … grădinița mea de copii. Nu știu de ce dar parcă în ultima vreme e chiar mai rău. Eu îmi doream atât de mult să am prieteni, să mă joc…dar aici nimeni nu vrea să se joace cu mine. Nici băieții, nici fetele. Alerg și eu după ei, să mă bag în joaca lor dar ei fug și mă spun repede la educatoare că le iau jucăriile, ori că îi împing.

Zău că nu vreau asta! Vreau doar să mă joc cu ei. Sunt așa de frumoși. Si cum vorbesc și povestesc. De-aș putea vorbi și eu așa. Dar mie îmi ies doar sunete amestecate, nimeni nu are vreme să le înțeleagă. Cred că nu o să mai vorbesc deloc, la fel ca și cu zâmbetul. Oamenii înțeleg pe dos tot ce fac eu. Mai bine să tac.

Câteodată mă amestec printre ei tiptil, tiptil. Aproape că se joacă și cu mine. Dar apoi parcă iau prea repede o jucărie, ori mă împiedic de unul dintre ei și imediat își aduc aminte că eu sunt rău și obraznic. Fug la educatoare să ma pârască.

Atunci chiar nu îmi mai place deloc de ei. Imi vine cu adevărat să îi iau la bătaie, dar fug…de frică. Eu sunt rău? Dar ei cum sunt?? Eu nu vreau decât să mă joc cu ei!! Atât! Numai de-aș ști cum să fac!

Copiii mei…iar stau departe de ei. Eu singur, ei împreună. O ce v-aș vrea! Pe voi, copiii mei…

Ia te uită, ce de baloane pot să fac, uite așa și așa … să scap acum de ea. E prea multă baloneală în  gura mea, ha ha !!

Sunt Laura. Te aștept si pe mamide2.

Sursa foto: pixabay.