Uneori “dorinţele împlinite” sunt doar la un clic distanţă

Închise ochii şi se lăsă mângâiată de razele soarelui. Ce bine era! Într-adevăr e minunată primăvara cu natura care renaşte la viaţă, cu zumzet de albine, cu tot felul de gâze ce pornesc ameţite la plimbare în toate direcţiile, cu ciripit vesel de păsărele. Ce idee bună avusese să stea un pic în parc înainte de a merge la şcoală să îl ia pe cel mic!! De mult nu îşi mai oferise un moment de respiro, un timp în care să nu facă nimic, să nu se gândească la nimic!

De trei ani de zile era într-o alergătură continuă, trăia un stres şi o nesiguranţă teribilă care o destabilizaseră total. Nu prea mai ştia cine e şi ce poate, nu mai avea încredere în ea. Acum trei ani, firma la care lucra se retrăsese din România aşa că rămăsese pe dinafară cam pe nepusă masă căci nu nu fuseseră anunţaţi decât cu 2 luni înainte. E drept că primiseră câteva salarii compensatorii dar era prea puţin… Primul gând fusese să înceapă ceva nou, numai că nu avea nimic clar în minte aşa că lunile trecuseră fără să acţioneze întrâun sens şi banii se duseseră repede, deh…rate, asigurări, întreţinere, şcoală, nici nu le mai ţinea şirul. Îşi depusese CV-ul cam peste tot. Se pare însă că era o perioadă de criză căci job-urile erau destul de rare, nivelul salarial scăzuse mult iar pretenţiile crescuseră peste noapte, iar cu oamenii de RH nu prea era compatibilă deloc. De fapt, după câteva eşecuri îşi pierduse încrederea şi nu mai ştia ce sau cum să răspundă, ce aşteaptă companiile. Ea fusese mereu francă, spunea exact ce făcuse, ce ştia să facă, ce aşteptări avea. De ce în ochii angajatorilor toate astea nu aveau valoare? Sau poate doar că aplica pentru posturi pentru care nu era potrivită….nu mai ştia.

De vreun an reuşise să aibă un job cât de cât stabil şi parcă mai serios decât toate tentativele dinainte. Numai că de când băiatul intrase la şcoală neavând pe nimeni să o ajute era nevoită să apeleze la o soluţie de afterschool deci o cheltuială în plus. Şi rare erau lunile în care reuşea să ajungă la final fără datorii….îi era şi ruşine să mai apeleze la naşi, prieteni, vecini…De alte bucurii nu mai era vorba. Se ruga să nu vină vreo lună cu răceli sau altceva căci banii daţi atunci pe medicamente şi doctori o destabilizau complet.

Era singură cu un copil într-un oraş mare departe de ai săi, trebuia să se descurce. Şi reuşise să o facă destul de bine până acum ceva ani….dar ceva se întâmplase, parcă intrase în anii de ghinion. Tot ce încerca, indiferent cât de mult se străduia, cât îşi dădea silinţa, câte nopţi nu dormea, cât timp, entuziasm şi resurse investea….nu ieşea mare lucru. Avea o mare bucurie însă : copilul ei pentru care ar fi făcut orice, pe care îl creştea cu toată dragostea şi dăruirea încercând să nu îl streseze foarte tare cu problemele ei de adult. Uneori însă era destul de dificil, căci pentru pasiunea lui, pianul, era mereu nevoie de bani – pentru concursuri, pentru cursuri suplimentare…Ar fi vrut tare mult să reuşească să îi cumpere o pianină acasă ca să nu mai fie nevoit să stea peste program la şcoală dar nu ştia cum să procedeze, cum să facă să strângă banii necesari.

Acum se confrunta cu o altă dilemă … profesorul de pian îi spusese că băiatul de altfel foarte talentat, fusese selectat să participe la un concurs internaţional în Belgia. Era foarte important să participe, el credea că avea şanse mari la premiu, ar fi fost rampa lui de lansare… Numai că participarea la concurs presupunea şi ceva costuri : cazare, bilet de avion, costumaţie… Astăzi îşi luase o zi de concediu şi hotărâse să o petreacă împreună cu el, îl lua de la şcoală, stăteau în parc apoi aveau să meargă la film împreună. Tocmai se lansase „Strumfii – Satul pierdut” iar ei doi nu mai fuseseră de mult la un film împreună. Plecase un pic mai devreme de acasă să îl ia de la şcoală şi se aşezase pe bancă la soare ca să îşi golească mintea de toate problemele. O soluţie trebuia să se ivească de undeva, cumva! Azi însă avea să se bucure împreună cu băiatul ei, aveau să petreacă o zi minunată!!

• „Bună ziua doamnă Ghenea, ce noroc să vă găsesc aici în parc”, o trezi o voce din visare.
• „Bună ziua domnule profesor.” Ce mai faceţi ? Mă bucur şi eu să vă întâlnesc. Trebuia să vă dau un răspuns, ştiu, dar….
• „Doamnă Ghenea, ştiu că nu vă este uşor, dar Emil chiar are talent şi ar fi păcat să nu profite de şansa asta.Ştiţi că sunt concursi la care eu vă spun din start că nu e o idee bună să participe sau că e o pierdere de vreme, …acum e vorba de altceva. Credeţi-mă.”
• „Ştiu, mă tot gândesc la o soluţie….”
• „Şi eu m-am tot gândit şi am o veste bună : credit rapid online de la Telecredit!”
• „ooo….un alt împrumut, nicio bancă nu mi-ar mai da…. Şi mi-e şi frică să mai încerc, să mă duc iar pe la bănci, cozi, stat de vorbă cu toţi consultanţii, acte, adeverinţe, aşteptat…”
• „Ei tocmai asta e frumuseţea : nu mai staţi la cozi, nu mai daţi explicaţii tuturor consultanţilor, nu mai pierdeţi timpul să alergaţi dupa o grămadă de acte… totul se face rapid, on line!”
• „Doar on line? Cât de serios poate fi ? Şi cine ştie ce dobânzi au….”
• „Un coleg de-al meu a făcut, aşa am aflat de altfel. Şi credetu-mă că e o persoană foarte serioasă şi cerebrală. Mi-a zis că e un fel de credit până la salariu : banii îi obţii imediat, fără probleme, tu alegi perioada şi suma. Maxim puteţi lua 2000 lei pe 30 de zile dar nici nu aveţi nevoie de mai mult.”
• „Şi dacă nu reuşesc să îi dau înapoi la timp, ce mă fac?”
• „Din câte am vazut eu pe site-ul lor nu este nicio problemă. Tot ei îţi pot oferi o soluţie de refinanţare.”
• „OK domn profesor, haideţi că mă încerc chiar în seara aceasta. Vă mulţumesc mult pentru idee şi… sunteţi un om deosebit!! Din păcate, acum trebuie să ajung repede la şcoală. Mulţumesc încă o dată!”

 

Maria îşi ştergea de zor palmele transpirate de emoţie: Emil fusese invitat la o emisiune la televiziune în urma premiului de excelenţă câştigat la Bruxelles. Se număra printre cei mai mici pianişti din lume câştigători ai acestei competiţii şi acum era invitat împreună cu alţi mai mici şi mai mari pianişti să vorbească la o emisiune celebră. Nici nu-i venea să creadă că aşa ceva era real. Nimeni din familie nu avea vreun talent deosebit iar cu muzica….cu atât mai puţin.

• „Acum intră în direct”, spuse profesorul care i se alăturase în spatele camerelor.
• „Dar dvs, nu trebuie să fiţi acolo?”
• „În a doua parte….nu eu sunt vedeta doamnă Ghenea, copiii trebuie să iasă în faţă şi să vorbească singuri despre ceea ce fac, ce ştiu şi ce vor. E foarte important pentru ei, inclusiv pentru Emil, chiar dacă el e mai mic.”

Maria se întoarse spre el şi privindu-l în ochi recunoscătoare :

• „Vă mulţumesc !! Dacă nu eraţi dvs, nu făceam acel împrumut rapid şi Emil nu ar fi ajuns niciodată la Bruxelles….şi a fost exact cum aţi spus. În 5 minute am făcut cererea, în aceeaşi zi am avut banii. Cred că aş fi regretat toată viaţa dacă….”
• „Maria, …uite putem vorbi mult mai multe după. Mergem toţi trei la un film şi o plimbare în parc după filmare….” Nu te superi că îţi zic Maria, nu ?

Maria rămăsese cu mâna pe mâna lui, zâmbi timid şi privi dincolo de cameră. Se strigase „Motor” !

Acest articol a fost scris pentru Spring Superblog 2017.