Actor pentru o clipă

Cred că nu există copil care să nu își fi imaginat măcar o dată că este actor. În cărțile citite, eram evident eroul principal și uneori atât de tare mă implicam în poveste încât visam și noaptea subiectul cărții. În filmele văzute, undeva într-un colț de minte apărea o identificare cu povestea sau o dorința de a fi la fel cu eroul din film…. Pe scena vieții însă actori suntem cu toții ! Unii își joacă rolul mai bine, alții mai puțin bine. Unora le iese din prima, alții trebuie să încerce de mai multe ori. Unii au succes, alții par să treacă de la un eșec la altul. Dar rolul aici nu prea se schimbă, nici decorul! Ceea ce mi s-a părut dintotdeauna fascinant la un actor, ce m-a atras foarte tare, a fost faptul că acești oameni au posibilitatea

să trăiască mult mai multe vieți într-una singură decât un om cu o meserie oarecare/

E extraordinar să poți să te pui în papucii unui alt personaj, poate chiar unul opus principiilor tale ori statutului tău din viața reală și cel mai bun mod de a te cunoaște pe tine însuți, de a-ți descoperi limitele ori ascunzișurile…Dincolo de orgoliul pe care această meserie reușește să ți-l hrănească mai mult decât oricare alta, e faptul că îți permite să-ți sondezi străfundurile ființei, să te joci cu tine și chiar să fugi de tine, să te ascunzi în spatele unor roluri, unor măști dacă ceea ce descoperi nu îți place prea tare. Dar mai face ceva uimitor : te lasă să trăiești cât alții într-o sută de vieți și pentru asta, doar pentru asta, un actor trebuie să fie recunoscător!

Exercițiul de joi seara la care Ana a avut bunătateta să mă facă părtașă m-a bucurat enorm.

Din două motive : pentru că știam într-un fel ce înseamnă curs de teatru pe de o parte, și pentru că m-a transpus în vremea studenției când, alături de Gilles Bredeloup, și un grup de colegi minunați am participat la acel curs de teatru. Știu că foarte mulți oameni consideră actoria ceva ușor ori la îndemâna oricui, că majoritatea își închipuie că un actor trebuie doar să își învețe rolul și …să aibă talent. Nu știu câți oameni realizează de fapt câtă muncă este în spatele unui rol, câtă pregătire psihică și fizică, câtă informare… și nu, rolul nu înseamnă numai memorarea unor replici și talentul de a le spune într-un anume fel!

Gilles, nu era actor, precum frumoasa Ioana Ginghină, inițiatoarea acestei seri minunate petrecute alături de 10 bloggeri super. Era profesor de arta teatrala și ne mânca zillele în studenție cu tot soiul de exerciții. Noi ne doream să jucăm teatru, să învățăm replici, să fim personaje adevărate, să fim eroi, ce naiba! Iar el ne punea la fiecare oră să facem exerciții al căror rost nu îl pricepeam prea bine la început, dar de care apoi ajunsesem să ne îndrăgostim și fără de care nu ne mai puteam imagina orele de teatru.

Nu pot să vă spun cât de tare m-am bucurat când am văzut că Ioana a făcut cu noi același lucru! Gilles nu ne explica de ce trebuia să facem un anume exercițiu, trebuia să-i descoperim noi rostul și să îl punem în aplicare în rolul pe care apoi aveam apoi să-l jucăm. Și îl descopeream! Și …. Încercam să îl aplicăm (aici era mai greu). Proporția exercițiu / joc pe rol efectiv, înclina covârșitor balanța spre prima parte, cel puțin la început. Cârcoteam împotriva lui, ne era teamă că vom ajunge la spectacol și nu ne vom ști rolul, că va ieși un mare nimic pentru că repetam foarte puțin … pe rol. Apoi, am învățat

Cât de important e să respiri din torace, să îți controlezi vocea ori, să ai încredere în partener, să cazi în gol ori să stai în fața publicului fără să te sprijini în gesturi ori mimică

Exerciții, pe care noi le făceam în joacă și prin care ne descătușam, ne încărcau de energie, de voie bună, ne apropiau, și mai presusus de orice, ne învățau să jucăm! Jocurile erau în toi când am ajuns ( cu maaare întârziere joi seara). Bloggerii erau doi câte doi încercând să imite în oglindă gesturile celuilalt. Destul de simplu, nu? Și totuși … nu întotdeauna suntem capabili să îl vedem pe cel din fața noastră exact așa cum e el, cu totul! Postură, gesturi, mimică…o oglindă perfectă! Întotdeauna avem tendința de a-l personaliza, de a-i adăuga gesturile noastre, ticurile noastre…nu îl vedem pe celălalt pentru că suntem prea impregnați de noi înșine.

Următorul exercițiu, m-a prins și pe mine. Trebuia să stăm în cerc. Cercul e forma perfectă, ați obervat? Nu are denivelări, nu are colțuri, nu are început nici sfârșit! Într-un cerc nu ai unde să te ascunzi, nu poți sta în spate, nu te poți retrage. În cerc nimic nu se termină, totul se continuă. Cercul te forțează să stai, să vezi, să privești, să accepți, să primești și să dai, săparticipi și să nu fugi. Din cerc se rupeau câte doi jucători – care, indiferent de ceea ce făceau nu aveau voie să piardă contactul vizual!

Acest contact vizual, ar fi trebuit să le permită actorilor să se simtă, să se cunoască, să se vadă, s-și anticipeze poate gesturile, să stabilească o conexiune, să conducă ori să se lase conduși…. Schimbarea partenerului, intervenea la comanda Ioanei și fără nici un indiciu! Această schimbare, dacă partenerii inițiali își jucaseră rolul bine, destabiliza un pic partenerul rămas în joc. Noii parteneri, erau la început în tatonare, până reușeau din nou să-și prindă ritmul, să se simtă, să se vadă!!

Un alt exercițiu, pe cât se simplu, pe atât de greu a fost cel în care, timp de 1 minut trebuia să stai în fața publicului, să îl privești în ochi dar să nu faci nimic;  fără să vorbești, fără să răspunzi, fără să râzi, fără să te sprijini de pe un picior pe altul, sau să stai cu o mână în șold, ori în buzunar… Un minut ce poate părea incredibil de lung dacă nu te cunoști și nu știi ce să faci cu tine! Pentru că te simți dezgolit, privit, judecat, puricat din cap până-n picioare iar tu nu ai decât privirea înapoi ca să te aperi. Atât!

Minutul meu a fost pentru toți cei din sală! Și-ți multumesc Ioana că mi-ai dat acest prilej, altfel nu cred că aș fi avut curajul vreodată să stau să îi privesc în ochi pe acești oameni minunați și să le spun mulțumesc.

Povestea personajelor trase la întâmplare și jucate pe un perete luminat, ca la diapozitivele pe care le urmăream cu nesaț când eram mici, ne-a purtat înapoi în timp, în vremea copilăriei ! Ne-am simțit cred cu toții, iar copii, adunați în fața unui ecran. Unii au fost tare jucăuși și creativi, alții nu s-au prins așa de tare că nu ar mai fi părăsit scena. Pe mine m-a prins cu garda jos acest exercițiu mai mult decât celelalte: mi-a fost greu să intru în poveste, să-mi joc rolul, să-mi găsesc locul… m-am distrat la poveștile colegilor dar nu am putut face povestea lor și povestea mea.

Am descoperit că am simțit nevoia de control ori de coordonare. Control nu aveam cum să am iar Ioana ne-a lăsat să ne găsim noi ritmul și locul. Fiecare, în partea lui a fost Ok, dar ca și grup, nu a ieșit un tot! Mi-a părut rău că nu am putut fi autentică! Inițial credeam că va fi floare la ureche, până la urmă, copiilor mei le spun mai mereu povești…. Numai că pe aceste povești eu le cârmuiesc și chiar dacă intervine și actorul cel mare, Arthur, tot eu îi dau cumva sensul… Nu mi-a plăcut să descopăr că am nevoie să conduc, să știu pământul tare sub picioare, iar vulnerabilitatea m-a făcut să joc slab, timtid, neautentic…am fost stinghera și s-a văzut.

Șmecherul și traducătorul a fost exercițiul de creativitate, imaginație și dezinvoltură. Am râs teribil cu Ada și Dina, m-a simțit aproape de sensibilitatea Iulianei, mi-a plăcut timiditatea Denisei si dezinvoltura Anei. Șmecherul era inventatorul mașinii, al avionului, al concertelor rock, al ciorapilor cu plasă, al culorii cyclam….. Traducătorul era interpretul pentru public. Publicul avea dreptul la trei întrebări…. Traducători extarordinari au făcut ca jocul șmecherului să fie foarte bun, șmecheri foaret buni au au avut o colaborare extarordinară cu traducătorul. Un partener, un public, un cod …. Dificil de atins toate planurile! Dar distracție și comuniune garantată!

Cursurile pentru Modulul 1 încep în octombrie Iar copiii sunt împărțiți pe grupe de vârste. Fiecare Modul are obiective precise iar părințiii pot urmări evoluția copilului prin diferențele dintre prima lecție deschisă și finalul Modulului . Modulul unu se va termina printr-un joc de improvizație pus în scenă de copii, al doilea Modul se va finaliza cu o piesă de teatru iar al treilea Modul printr-un scurt-metraj. Dar mai multe informații despre școala de actorie, film și Tv by Ioana Ginghină puteți afla Aici.

Mulțumesc mult Ana și Ioana pentru seara minunată! Mi-a plăcut să mă (re)găsesc cu toate vulnerabilitățile și golurile, mi-a fost frică dar m-am și amuzat, mi-am dat voie să fiu și (pe alocuri) am reușit. Dar mai am nevoie d mult exercițiu. Apropo, cele mai bune tarte ….sunt de la dulcipass.net.

Dacă vă plac articolele mamide2, vă aștept cu un like și pe Facebook și dați de veste și altora. Mă înclin!

Credit foto : Mihai Raitaru cu mulțumiri !