2018Nu știu dacă să mă mai enervez și să mă revolt ori să mă plâng tăcut și resemnat…Ce altceva să fac ? Așa merge treaba la noi. Citim peste tot despre cum e în alte țări. Ne interesăm despre învățământul, sistemul sanitar, justiția prin alte state ale lumii. Nu, nu pentru a emigra ori pentru a ne plânge încă o dată de soarta noastră. O facem pentru că ne pasă și pentru că dorim să evoluăm.

  • Pentru că ne-ar plăcea să ne fie nouă și copiilor noștri mai bine decât le-a fost părinților, de exemplu.

      In viața aceasta, dacă se poate…

  • Pentru că ne respectăm pe noi și pe cei din jurul nostru și ne așteptăm să fim și noi respectați la rândul nostru.

Bolnavi, care zac pe culoarele spitalelor la urgență, copii care nu merg la școală pentru că nu au cu ce sau merg zeci de kilometri pe jos, atostrăzi care nu se construiesc, corupți care ne conduc ori nu merg la pușcărie,  ….nu este chiar respectul la care ne așteptam.

  • Pentru că suntem suficient de maturi încât să știm că lucrurile nu se pot schimba peste noapte, că toate reformele au nevoie de ani buni pentru a fi puse în practică și de alții pentru a-și arăta efectele.

       Dar câți Doamne, câți ? Că 25 nu au fost suficienți și în curând nici 30 nu vor fi. Eu zic că am fost suficient de înțelegători, nu ?

  • Pentru că nu ne putem închipui ca în mileniul al treilea corupția și mojicia să ne conducă destinele și să ne ghideze deciziile.

     Adică suntem conștienți că aleșii noștri au grijă mai întâi de ei, că muncesc zi de zi să mai pună o cărămidă la averile lor, dar, în naivitatea noastră, ne închipuim că o mică grijă au totuși și pentru noi, că din când în când se mai gândesc și la noi, dezinteresat. Din păcate, nu exista decât cu interes și asta o dată la câțiva ani.

statul

  • Pentru că suntem oameni cu responsabilități, probleme dar și mult chef de viață mai bună.

    Cum ar fi, când muncim, muncim și când ne distrăm vrem să o facem la fel de conștiincios. Mersul la hotel de 5 stele ori la cort, ori deloc, vrem să fie opțiunea noastră nu dictată de constrângerile cu care ne înrobeștele statul.

  • Pentru că ne plac lucrurile făcute bine dar nu ne place să fim făcuți de oricine, oricând și oricum doar pentru că « se poate » și pentru că nu ne place proverbul « Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie ».

   Nu prea ni ne mai pare Ok să tăcem și să acceptăm ce ne servesc alții, doar pentru că ei au puterea. Ne cam știm drepturile și le apărăm.

  • Pentru că suntem niște oameni cu vederi largi, suntem deschiși, toleranți și ne dăm silința zi de zi să învățăm să fim mai buni.

      Suntem toleranți da ! Mai ales cu voi, cei cu averi de milioane, case și conturi grase. Suntem chiar foarte toleranți, vă lăsăm în pace, vă oferim cele mai tari funcții și nu ne opunem când ne mai stoarceți un pic, dar cât oare ?? Cât om mai fi așa toleranți ? Schimbul era simplu : să învățați și voi să fiți mai buni, mai respectuoși, mai cumsecade, ….not in this life, nu ?

  • Pentru că pur și simplu nu mai suportăm să ne întâlnim cu aceleași caractere comuniste care exitau acum 30 – 40 de ani și mai ales să le vedem perpetuate la tineri sub pretextul că așa suntem noi.

    Aici e cea mai urâtă grosolănie pe care o faceți. Să le băgați în cap copiilor că așa trebuie să fie, că ăsta e mersul și rostul vieții și că trăim în jungla lui care pe care. Să le promovați non valorile și exemplele negative drept modele de « așa da », și să îi învățați că altfel nu se poate ! Pentru că se poate !!

  • Pentru că am învățat să culegem din lume ce e mai bun : ne uităm în ograda altora dar nu mai dăm buzna acolo, nici nu credem că pe la alții umblă câinii cu covrigi în coadă dar nici nu ne cluăm de bun ce e pe la noi.

      Mai ales când ne doare atât de tare la buzunare, la sănătate, la învățământ, la bunăstare. Știm că la alții e mai bine tocmai pentru că sunt conduși de oameni responsabili, muncitori și cărora le place viata bună. Dar nu numai a lor, ci și a celor mulți, care i-au ales. Or fi parți urâte și prin alte țări, dar măcar au mai învățat câte ceva, au mai evoluat, au mai schimbat… în bine. Ce-ar fi să culegem și noi de pe la ei ce e bun ? Așa câte un pic în fiecare domeniu. Măcar să încercăm…

HapyynewyearBine, începutul e mereu greu dar zic că 29 de ani e o perioadă suficientă pentru încălzire, nu ? E momentul să mai și livrăm ceva calitate. Să ne punem niște obiective corecte și măsurabile și dacă nu le îndeplinim să fim trași la raspundere serios. Sau chiar mai bine.

Deci, cam cu ce gânduri la acest început de an, dragă statule, care ești menit să-mi fii părinte bun, să mă ajuți, să mă ocrotești, să mă protejezi și să îmi oferi siguranță ? Ce ți-ai propus pentru mine, cetățeanul tău iubit, anul acesta ? Bine, vacanța copiilor până pe 14 Ianuarie, fără a-mi pune la dispoziție nici un sprijin nu e chiar începutul la care mă așteptam.

Pe bune, cred că ar trebui să știi și tu că eu pe an, nu am câteva luni de vacanță ca tine, am doar douăzeci și ceva de zile și nu prea știu cum să le împart fără părinți, bone ori bani da dat pe after school-uri… Frumos ar fi fost dragă statule să îmi pui și mie la dispoziție un sistem gratuit, dacă tot vrei să faci un învățământ relaxat, deși părerea mea e că nu cu asta ar fi trebuit să începi. Cel puțin, în țările alea, pe unde mai arunc și eu câte un ochi, așa e.

Așa că, pun din nou întrebarea : Tu, dragă Statule, cu ce gânduri la acest început de an ? Că tot e vremea bilanțurilor și a listelor.

Eu recunosc că nu mi-m mai făcut o lista anul ăsta, dar mă rog pentru sănătate, pace în lume, spor în casă și să nu mai fie copii flămânzi în lume. Lasă-mi un mesaj în on line. Sunt convinsă că îl voi găsi eu.

Mulțumesc că ai poposit un pic în casa mea virtulă.  Nu uita de pagina de Facebook, mamide2

credit foto : erepublick.com

Posted by:lauragherghe

Lasati un comentariu

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s