Furia copiilor – atunci când emoțiile preiau controlul

“Esti cea mai rea mama” am auzit de nenumărate ori în perioada asta de când stăm acasă. Uneori de câteva ori pe zi. In general atunci când dispar din câmpul vizual sau din locul știut.

Palme mici apoi se izbesc de mine. Apoi țipete de “lasă-mă, lasă-mă în pace” și apoi îmbrățișări de părere de rău. Cuibăriri la piept și regrete “nu știu de ce îmi vine așa în mintea mea și nu mă pot controla”.

Ai zice ca perioada asta de lucrat de acasă ar fi trebuit să ne umple pe toți de toți. Să nu ne mai fie dor, să nu mai avem sentimente de nesiguranță, dar uneori pare exact inversul.

Sunt cea mai rea mamă din lume, recunosc. Și îmi pare rău. Aș vrea sa schimb lucrurile, să le fac mai bine, mai usor, mai frumos.

Uneori pot. Mă opresc din tot si ascult plânsul. Incerc să opresc palmele mici. Încerc să mângâi  – dacă mi se permite – și să iau în brațe. Uneori aștept să treacă furtuna și explic. De fiecare dată mângâi si explic.

Altă dată însă, când fizic am fost prea obosită, am reacționat. Cortexul prefrontal s-a blocat și la mine și deși îmi dadeam seama că nu asta e soluția, am răspuns la fel. Creierul limbic s-a activat. Și-a adus aminte de atunci din copilăria mică, când era agresat pe nedrept că trebuie să țipe și el, să rănească.

Psiholog Adriana Mitu, în cursul său “Furia și fricile copiilor – când emoțiile preiau controlul” mi-a clarificat multe aspecte ale furiei copilui. Da, știam despre creierul limbic, despre cortextul prefrontal care se blocheaza, despre cum e organizat si cum functioneaza acest organ minunat. Stiam despre cele 3 reacții – fugă, îngheț, luptă -pe care organismul le adoptă in cazul în care simte pericolul.

Ce nu realizam însa era faptul că:

 “Furia deși este o emoție de bază, este o emoție secundară, corespunzătoare răspunsului de luptă, din cele trei reacții: luptă, fugi, îngheață. Copilul de fapt simte o altă emoție înainte de a se înfuria, spre exemplu frustrare, teamă sau dezamăgire. Furia este rezultatul (efectul) însă este important să identifici emoția care se află sub furie (cauza).Ce anume declanșează furia copiilor?”  ne intreabă Adriana.

Ce o face pe Amyra să fie agresivă când dispar din orizontul ei, de ce se înfurie, de ce țipă și lovește?  E o frustrare, e frica de separare, ori că mă pierde. Ori de boală (in acest context), ori de dispariție….Deși încerc mai mereu să îmi anunț mișcările, nu am timpul/ dispoziția necesară să aștept. Un adult are mereu o listă. Trebuie să facă aia și aia și aia… sunt gândurile, treburile și prioritățile pe care dacă nu le realizează, toate piesele se distrug uneori ca un domino…

Uneori are vreme să explice, să verbalizeze, alteori nu…

Îi cunosc deja această reacție, așadar încerc mereu să îi anunț miscările mele :”trebuie sa merg să fac aia”, ” mă duc în casă/ la bucatărie/ in graďină etc.”. Daca este bine și liniștită, vine și confirmarea  “bine mami” sau ” vin  cu tine” 🙂 cel mai adesea. Uneori însă refuza propunerile mele și numai atunci când realizeaza că am dispărut începe disperarea ” mamiiiii”…

TEAMA, chiar spune Adriana Mitu este:

“O emoție secundară frecvent întâlnită și care declanșeaza furia. Copilul lovește pentru că simte teamă într-un anumit context, spre exemplu când un alt copil vrea să-i ia jucăria. Teama poate fi simțită și față de părinte, sau un adult, iar dacă acesta țipă sau lovește ca răspuns la comportamentul agresiv al copilului, nu face altceva decât să alimenteze cadrul de nesiguranță și să-i întărească modelul de răspuns agresiv. Nu poți calma un copil furios răspunzând tot cu Furie.”

În acea seară, am țipat și eu ca recție la țipetele ei, am fost furioasă și neputiincioasă. Eram obosită si tot ce doream era sa ma pun în pat alături de ea. Dar trebuia să îl ingrijesc și pe Arthur. Așadar i-am zis ca merg 2 minute la el și vin imediat. S-a activat imediat. Am încercat sa o iau în brațe, să vină cu mine. De 2 ori. De fiecare dată a raspuns agresiv. Și atunci pentru ca nu a vrut, am plecat singură. Moment în care s-a dezlanțuit jihadul.

Nu am înțeles pe moment cauza. Nu am știut de unde atâta vehemență, atâta furie, doar încercasem să îi explic logic. Ba mai mult, încercasem sa o iau cu mine de 2 ori. Apoi, am facut greșeala fatala – am plecat. Nu am înțeles atunci că intervenise și

FRUSTRAREA

“O altă emoție care se află deseori în spatele furiei este frustrarea.” (Adriana Mitu).

Frustrarea că îl aleg pe fratele ei in locul ei, frustrarea că nu e ea singura care beneficiază de toată atenția.

Adriana spune ca exista 3 moduri de exprimare a furiei:

– Furia agresivă >> îndreptată către o anumită persoană, pentru a o răni fizic sau emoțional. Poate fi persoana care a cauzat sentimentul dinaintea furiei, sau o altă persoană, care devine ținta furie noastre. Furia poate fi exprimată verbal, sau lovind.

– Furia pasiv-agresivă : Apare atunci când în loc să ne exprimăm sănătos furia, o reprimăm, folosind alte modalități pentru a o exterioriza. Remarci răutăcioase adresate acelei persoane care ne-a rănit, intenția de răzbunare, făcând lucruri care să înfurie persoana respectivă, într-un mod care nu pare neapărat intenționat. Spre exemplu un copil care a fost obligat să facă ordine în camera sa, va face dezordine în altă cameră în semn de protest.

– Furia asertivă : În această situație furia nu este reprimată, dar este exprimată într-un mod sănătos, spunându-i persoanei respective : “Mă simt furios când tu …

Preîntâmpinarea agresivității e cea mai importantă. Dacă aș fi avut disponibilitatea să îmi dau seama ce va urma, daca as fi avut rabdarea de a-i da ocazia să se manifeste. Iar plânsul este unul dintee mijloacele cele mai eficiente de eliberare a furiei, a frustrarii acumulate. (Important de știut că un copil plânge atunci când se simte în siguranță și cu o persoană de încredere, deci mama).

Ce ne invată psihoterapeut Adriana : “Oferă-i (copilului)oportunitatea de a-și exprima frica și mânia. Altfel ele se vor acumula și duc la agresivitate și alte consecințe pe termen lung. Sunt utile jocurile ce creează un spațiu sigur pentru copil, să se manifeste. Luptele de genul corp la corp, skanderbeg, împinsul mâinilor tale în ale lui, sunt jocuri care îi ajută să-și eliberezefuria. La fel de util este și dansul, alergatul, sportul și orice altă formă de activitate fizică, pentru a pune în mișcare corpul și a canaliza energia furiei.”

Critica lezează, știrbește imaginea și stima de sine pe când laudele sincere, pozitive și realiste îl ajută pe copil să aibă dorința de a repeta acele acțiuni pentru care este validat de ceilalți.

De ajutor este și validarea emoțiilor: “înțeleg că te simți furios”, “văd că te-ai înfuriat foarte tare”, “cred că-ți este foarte greu când…”, acestea fiind spuse pe un ton blând, cu scopul de a calma.

Tehnica in 2 pasi a lui Daniel Siegel este cea mai recomandata  : 1. Conectează-te  (cu emisfera dreaptă, unde raman emotiile ). Recunoaște-i sentimentele, empatizează,  arată compasiunea. Pasul 2. Redirecționează către emisfera stângă,  (logica, ratiunea) ajutându-l pe copil să povestească ceea ce l-a supărat și să găsească soluții.

Părintele ar trebui sa fie un ghid in acest proces în care copilul învață cum să-și stăpânească emoțiile și cum să găsească singur soluții la provocările întâmpinate.

Nu permite manipularea, agresivitatea, lipsa de respect!

Cea mai frecventă greșeală în aceste situații este aceea că i se ține copilului o predică atunci când încă este sub influența furiei.

De ce vrem sa avem un copil cuminte , ascultator, non-agresiv ?

Să fie cuminte și respectuos dar în același timp să fie hotărât și să nu se lase călcat în picioare…  Dacă motivul pentru care este cuminte și nu lovește, ori  îi respectă pe ceilalți, este că se teme de pedeapsă, atunci nu am caștigat nimic.

Cu prima ocazie în care va putea si va dispărea teama de pedeapsă, se va comporta urât. Educatia pe termen lung, e astfel compromisa.  Da, eu îmi doresc copii ascultatori. Copii respectuoși, civilizati, bine crescuți. Dar in același timp, copii deschiși la minte, siguri pe ei, deschizători de drumuri. Uneori cele 2 se bat cap în cap… și nu cred să existe mamă mai “rea” decât mine, mamă care mereu, mereu să le repete cum să se poarte și care să îi taxeze pentru vorbele sau faptele greșite…

Cu toate acestea nu de puține ori am parte de “surprize” neplăcute… pentru că nici eu la rândul meu nu știu să îmi gestionez emoțiile. Nici mie nu mi s-a permis în copilărie să mă exprim,nici mai târziu nu am avut vreme să mă aplec asupra mea. Iar prețul îl plătesc zi de zi… cum pot avea pretenția de la un copil să-și stăpânească furia, când eu, adultul responsabil și matur, nu știu să fac lucrul acesta? De câte ori nu mi s-a întamplat sa-mi pierd controlul sub regimul furiei? 

Azi ne-am început ziua cu jocul sandiwich-ului : eu pâinea și ei pe rând, umplutura și pâinea. Ne-am înghiontit, ne-am gâdilat, am râs, ne-am încărcat… ziua a fost însă lungă și încarcată de emoții pentru toți.  La final am făcut bilanțul și mi-au adormit în brațe dupa ce au consumat spre seara câteva momente de furie și frustrare….

Dar a fost ok. Poate că învățăm împreună încet, încet dansul emoțiilor, sl conectarii, al logicii.

Multumesc Adriana pentru mulțimea de jocuri, sfaturi, explicații. Intrati pe site, veți gasi o tolbă plină de jocuri, articole, înregistrări ale emisiunilor pe Itsy – Bitsy. De asemenea cursurile Centrului Educ sunt extraordinare! (Marturie stă Arthur, de obicei foarte reticent, care de-abia aștepta sâmbăta pt cursul de Public Speaking).

Sunt Laura si va astept și pe mamide2.