Bună dragilor,
Nu am mai dat de mult pe la rubrica asta, nu neapărat pentru că nu aș mai fi gătit …. de fiecare dată mi se leagă câte o prăjiturică de mână și aici cred că numai mama e de vină pentru că nu exista weekend în copilăria mea în care mama să nu facă o prăjiturică cu cremă sau fără, fursecuri, tortulețe, cremă de zahăr ars, plăcinte de tot felul, budinci, eclere, cornulețe, nuci, piersici, sărățele și câte și mai câte…
Dar acesta e gustul copilăriei mele și îi mulțumesc pentru amintirile frumoase. E bine când copilăria are gust și miros de dulciuri făcute în casă. 🙂
Eu, pentru că îmi doresc să mai încap în blugii cumpărați special în pandemie cu un număr mai mari 😦 și pentru că am niște copii pretențioși (în special cel mare) și puțin pofticioși de dulce, mă țin mai departe de cuptor iar când sunt pe aproape caut lucruri rapide și ieftine, după cum v-am obișnuit.
Așadar, pentru ca am dat prin congelator de niște osânză de la mama, mi-am reamintit că cele mai bune fursecuri sunt cele cu osânză si am pus de făcut rapid câteva.
Ingrediente puține și la îndemână. Timp de preparare – redus și dificultate foarte mică (pur și simplu se amestecă toate).
400 gr făină
200 gr zahăr ( eu nu am avut decât 80, am completat cu miere)
200gr osânză
1 ou
100 ml apă
mirodenii (vanilie, coaja de lamâie dacă aveți)
praf de copt
sare
Cum spuneam, se amestecă toate în orice ordine doriți. Apoi, dacă aveți poș faceți fursecuri pe care le așezati direct pe hârtia de copt. Eu nu am avut, am încercat să improvizez cu altceva, nu am reușit așa că am făcut cu mânuța.
Pentru decor puteți folosi nuci, rahat, ciocolată. Intr-o parte din cocă eu am amestecat și nucă măcinată (o aveam rămasă de la altceva). Cele mai brunete sunt cu nucă măcinată în compoziție.
Se coc la cuptorul încins la 180°, 15 – 20 min. Nu plecați departe, se fac foarte repede.
Rezultatul? Nu foarte arătoase, dar super fragede. Poate ar fi mers un pic mai dulci :).
Sunt Laura și vă aștept și pe mamide2.
One thought on “Dacă-i luni prăjiturim, fursecuri cu osânză”