E ok, femeie!

Câte dintre noi, chiar dacă nu am postat pe ziduri, am avut intenția să o facem? Ori le-am strigat mai în glumă, mai în serios celorlalți câte facem, cu câte sarcini diferite suntem în stare să jonglăm în același timp? Cum știm noi să fim femei de afaceri, gospodine, mame, soții, femei …toate în același timp și fără prea mari dureri de cap? Câte dintre noi nu am simțit imboldul de a striga toate aceste lucruri?

Există o nevoie în noi, femeile (și parcă tot mai mult în ultima vreme din păcate) de a striga! De a arăta tuturor cât suntem de speciale! O nevoie care arată (poate) frustrări mari, oboseală, neputință, dorință de a nu mai face de fapt atât de multe! O nevoie de a spune peste tot și de a scrie pe toate gardurile virtuale e poate un strigăt profund de ajutor : “Lume, uită-te la mine. Sunt și eu aici și sunt importantă ! “

Mai țineți minte scrijeliturile de pe toate zidurile copilariei : Ion + Maria = love. Când de fapt Ion și Maria nu mai erau de mult “in love” sau poate nu au fost niciodată!  Cam așa și cu postările acestea pe wall-uri virtuale care par mai degrabă un strigăt disperat de atenție și neputință.

Există uneori efectul invers al acestor postări – și anume acela în care vedem că femeile /mamele se dezic de tot și spun (și asta de obicei in preajma sărbătorilor) că nu mai fac nimic – nici curățenie, nici mâncare, nimic tradițional, nimic consumator de timp și energie. Oare de fapt nu ascunde același strigăt disperat al femeii împărțite între dorința de a fi modernă, liberă, fără griji și mentalitatea adânc înrădăcinată în structura cea mai profundă că nu așa se face, că o femeie “ține casa” și trebuie să tragă la jug cât mai mult!

Vedem femei de carieră dar care sunt blamate de mame de carieră și invers. O înverșunare a femeilor contra femeilor, fenomen pe care nu îl întâlnim la bărbați. Ori vedem femei care încearcă să le facă pe toate – acele superwomen: femei care au și carieră dar și familie, care par să reușească în tot ce își propun, care pot să le facă pe toate atât de ușor și frumos. Sau cel puțin așa dau impresia. Dar care poate că, în spatele zidului virtual, clachează de nenumărate ori.

Există în neamul ăsta românesc mai ales, această presiune constantă pe femei că trebuie să facă și aia și aia, că trebuie să știe și așa și așa. O presiune care nu pare să mai fie la fel de mare cel puțin la celelalte popoare mai civilizate din vest. Femeia s-a modernizat, și-a câștigat locul în societate, deține funcții de conducere dar mentalitatea opiniei publice nu a avansat prea mult. De fapt lucrurile stau uneori mai rău decât înainte când nu existau aceste drepturi.

Sunt rare femeile în funcții de conducere, și cel mai grav este când sunt puse acolo doar pentru a echilibra balanța. O femeie pe un același post de lucru este plătită de 2 -3 ori mai puțin decât un bărbat deși s-a dovedit (prin numeroase studii de cercetare) că femeile sunt mult mai conștiincioase și mai eficiente, mai ales în momentele de criză și că pot gestiona foarte bine task-uri multiple.

Femeile se văd împărțite în două lumi, încearcă să facă față tuturor provocărilor, își depășesc limitele, pun presiune enormă pe ele și nu sunt deloc ajutate nici de societate, nici de familie să înțeleagă că e ok să nu le poți face pe toate. Că e ok să nu fii perfect. Că e ok să greșești. Că e ok să nu te poți descurca și să ceri ajutor. Că e ok să alegi sa fii carieristă ori familistă dacă acest lucru te face pe tine, nu pe ceilalți, fericit.