Cred că dacă s-ar organiza un concurs cu tema „De ce îmi e Frică?”, poate nu l-aș câștiga pentru că nu am mentalitate de învingător nici la frică (ha!), dar pe podium aș urca cu siguranță. Nu sunt cea mai curajoasă persoană din lume și cu atât mai mult, cea mai indicată a vorbi despre bravură dar,

cred cu tărie că frica e una din emoțiile esențiale, o parte foarte importantă din noi, care contribuie la creșterea și formarea noastră ca indivizi unici.

Frica, e instinctul primar care ne protejează și ne ferește uneori de pericole mari : foc, apă, mașini, înălțimi, necunoscut – pericole care pot fi fatale, mai ales la vârsta copilăriei. Alteori, frica ne ține însă la distanță de lucruri bune și ne împiedică să evoluăm : ne e frică să urcăm pe scenă, ne e frică să vorbim în public, ne e frică să recunoaștem că ne e dor de mami și tati – atunci când suntem copii, de iubit/ă – atunci când suntem adulți.

De ce ? Pentru că așa am fost educați! Societatea ne vrea perfecți, frumoși, zâmbitori! Iar toate celelalte emoții fundamentale : mânia, frica, tristețea, dezgustul, disprețul, trebuie ascunse sub preș. Sunt semn al lipsei noastre de control…nici măcar uimirea, dacă e prea zgomotoasă nu e bine „văzută”.

Dar nu întotdeauna putem fi așa: avem și momente în care ne copleșește tristețea. Ori zile în care explodăm și facem crize de furie. Zile în care nu putem să zâmbim ori momente în care suntem înfricoșați. Altele în care suntem ironici și răutăcioși și altele în care am zburda de fericire. Așa e firea omenească și… e FIRESC să fie așa.

superman-2478978__340

Evident că trebuie păstrat un echilibru iar oamenii compleți sunt cei care experimentează toate emoțiile, cei care nu au „teamă” să le trăiască din plin pe toate!

Am plâns cu sughițuri, am râs de m-a durut burta, am suferit de credeam că se rupe ceva în mine, am țipat de m-a știut toată lumea ( periculoasă furia, ce pot să zic), mi-a fost rușine apoi de n-am mai putut! De disprețuit nu prea am disprețuit, poate doar am ironizat dar și aici mai mult pe mine decât pe alții. Și mi-a fost frică !

Frică să nu fiu abandonată, frică să pierd prieteni, frică de moartea mamei  ori a bunicilor!! Acestea erau cele mai teribile frici ale mele în copilărie!

Nu mi-a fost frică de întuneric ori de singurătate – dormeam singură toată vara în casa mare. Mai mult, îmi plăcea să ies pe scările casei noaptea, să ascult țârâitul greierilor și să privesc milioanele de stele de pe cer. Voi știți cât de frumos e cerul înstelat vara la țară?

Nu mi-era frică de muncă – doar de gura lui tataie că nu fac bine, pentru că ce-i drept eu mă străduiam dar nu prea îmi ieșea mereu.

Eram destul de blajină dar mă înfuriam teribil când vedeam / simțeam o nedreptate, mai ales la adresa animalelor.

Îmi mai era frică și de oameni! Să atrag atenția asupra mea, să ies în fața lor, să se facă liniște să mă asculte pe mine – mi se părea o povară tare greu de dus și mă uram că sunt atât de fricoasă! Aș fi vrut să fiu și eu mai dezinvoltă dar cu cât îmi doream mai tare, cu atât mă închideam mai tare.

copilcurajos


Arthur plângea la telefon – de dor, pentru că i se promisese ceva. O voce mică lângă el, a zis așa : „Nu ma pânge Athur, te ubec băiatu meu”. Mereu mă atinge până la lacrimi gingășia ei, așa că i-am spus cu glasul plin de dragoste cât de minunată e!! Iar mi-a răspuns simplu: „De ce?”

Chiar așa… „ de ce ?” Pentru că e firesc să fie așa! E firesc să simtă compasiune când își vede frățiorul plângând! Și e firesc ca el, chiar dacă e băiat, să poată /să aibă voie să plângă! Nu să îi fie frică că poate cine știe ce zic ceilalți …


Între 16-26 August Ioana Ginghină organizează, Brave Kids România! Copii din Iran, Bulgaria, Moldova, Polonia și România vor lucra la un spectacol, care va avea loc pe 25 August în București și sunt convinsă că va ieși o poveste extraordinar de frumoasă iar cei implicați în proiect (și aici nu vorbesc doar despre copii) vor trăi o experiență super interesantă.

Puștii noștri trebuie să știe că emoțiile sunt foarte diferite și sunt bune. Și mai ales să înțeleagă că și noi oamenii mari, avem frici și am avut și când eram copii dar au fost momente când : #AmFostCurajoși și am reușit să ne înfruntăm temerile, temeri care ne-au transformat din #BraveKids de ieri în #BraveAdults de azi.

Voi ce frici aţi avut şi când aţi fost curajoşi ?

 

Sunt Laura. Mulțumesc că ai poposit un pic pe aici. Dacă îți place, te aștept cu un like și pe mamide2.

Publicités
Posted by:lauragherghe29

Lasati un comentariu

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l'aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google+

Vous commentez à l'aide de votre compte Google+. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l'aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l'aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s